Autorul dublei crime de la Vaslui, din Zorleni, în care o familie a fost ucisă în propria casă, a fost prins. Este vorba despre un recidivist eliberat condiţionat din puşcărie în luna martie.

Ucigaşul are mai multe condamnări pentru înşelăciune, furt şi tâlhărie. El a întrat în casa familiei în scopul jafului, dar cei doi bătrâni l-au suprins, iar asta i-a costat pe amândoi viaţa. Apoi, criminalul a încercat să-i însceneze femeii vina, punându-i cuţitul în mână.

Autorul dublei crime de la Vaslui, din Zorleni, a fost prins de poliţişti, fiind vorba despre un recidivist eliberat condiţionat în luna martie. Ucigaşul a furat o sumă mare de bani din casa bătrânilor, dar banii au fost recuperaţi aproape în totalitate.

„S-a dispus reţinerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a inculpatului C.G., reecidivist, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi violare de domiciliu, constând în aceea că a pătruns fără drept în curtea locuinţei victimelor C.N. şi C.E. din comuna Zorleni, judeţul Vaslui, soţi cu vârstele de 86 şi respectiv 82 de ani, pe care i-a ucis prin aplicarea unor lovituri de cuţit în zona gâtului, după care din locuinţa acestora a sustras o sumă importantă de bani”, informează Biroul de Presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tribunalului Vaslui.

Sursa: Observator

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.