Absolvenții facultăților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au trăit momente unice joi, 12 mai. Aceștia, alături de profesori și de conducerea unității superioare de învățământ, au luat parte la Festivitatea de Absolvire a USV, eveniment care a inclus și Marșul Absolvenților. Astfel, echipați cu tricouri cu sigla USV și înarmați cu stegulețe, absolvenții studiilor superioare s-au adunat în Campus și au pornit în marș spre centrul Sucevei scandând lozinci motivaționale.
Marșul absolvenților s-a încheiat pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava, acolo unde, pe scenă au urcat pentru a-i felicita rectorul Mihai Dimian, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, precum și profesori de la USV.

Totodată, pe scena de pe Esplanadă au urcat, în ropote de aplauze, cei 11 şefi de promoţie ai celor 11 facultăţi din cadrul USV, cei care pe parcursul anilor de studiu s-au evidenţiat prin rezultate deosebite. Este vorba despre: Fodor Silvestriţa – Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Pînzariu Bianca-Gabriela – Facultatea de Istorie, Geografie şi Ştiinţe Sociale, Hruşcă Sorina-Maria – Facultatea de Silvicultură, Grigoraş Sorina-Maria – Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Popovici Nadina – Facultatea de Inginerie Alimentară, Pîţu Ancuţa – Facultatea de Economie, Administraţie şi Afaceri, Verciuc Taisia – Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Cîmpan Ramona-Geanina – Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, Guzun Evelina – Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Tamazlîcari Sorina – Facultatea de Inginerie Mecanică, Autovehicule şi Robotică și Dumitrescu Cristian – Facultatea de Medicină şi Ştiinţe Biologice.

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a transmis că acest marș reprezintă încununarea unui drum lung, început în urmă cu mulți ani, alături de părinții absolvenților, care i-au ghidat și au făcut sacrificii importante pentru ca ei să ajungă aici.
„Aș vrea să le spun celor care ne ascultă că doar unul din cinci tineri ai generației voastre se află, în acest moment, în pragul absolvirii. Dați-mi voie să vă aplaud pentru această performanță excepțională. Și să vă aduceți aminte de tot efortul depus pentru a ajunge aici, de când ați pășit pentru prima dată în școala generală, alături de doamna învățătoare sau domnul învățător, de când ați încercat și ați reușit să treceți de evaluarea națională sau examenul de capacitate, de examenul de bacalaureat, de admitere, de sesiuni, de nopțile nedormite și de fiecare succes — un drum lung, greu, pavat cu un efort extraordinar, dar pe care ați reușit să-l parcurgeți până la final”, a transmis rectorul USV, Mihai Dimian.
Președintele Gheorghe Șoldan: „Îmi doresc să fiu un partener real pentru Universitatea «Ștefan cel Mare» din Suceava”
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a felicitat pe absolvenții celor 11 facultăți ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, dar și pe profesorii lor pentru toate realizările.
„Eu vreau să vă felicit astăzi, dragi absolvenți ai celor 11 facultăți. Vreau să vă felicit pe dumneavoastră și, în primul rând, pe profesorii dumneavoastră — haideți să-i aplaudăm! Fix așa eram și eu: i-am aplaudat mai mult după ce am terminat facultatea decât în timpul facultății, dar chiar merită, fiindcă se străduiesc foarte, foarte mult.Sunt cel mai tânăr președinte de Consiliu Județean din România, sunt primul născut după Revoluție, dar, cel mai important, sunt președintele Consiliului Județean cu studiile făcute la Universitatea «Ștefan cel Mare» din Suceava, și cu asta mă mândresc! Mă responsabilizează foarte mult! Știu că acum, în fața dumneavoastră, sunt mulți dintre voi care vă întrebați: «Ce caută politicul aici, pe scenă?». Și e clar că nu sunteți aici să ne ascultați pe noi, dar mă responsabilizează pentru că îmi doresc ca voi, generația tânără, să vă faceți un viitor aici, în Suceava. Mă refer la cei care sunteți din Suceava și la cei care sunteți aici pentru studii, absolvenți astăzi, aici, în municipiu. Dar, în același timp, și pentru ceilalți care sunteți în alte județe, să rămâneți conectați cu Suceava. De aceea, îmi doresc să fiu un partener real pentru Universitatea «Ștefan cel Mare» din Suceava. Îmi doresc ca administrația județeană să dezvolte județul Suceava, să vă creăm condiții mai bune aici, acasă. Și vreau să vă asigur că veți găsi un prieten în administrația județeană. Domnule rector Dimian, vă felicit încă o dată pentru tot ceea ce faceți la universitate. Suntem alături de dumneavoastră și sperăm ca și noi, în administrația județeană, să ținem pasul cu dumneavoastră”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.
Prefectul Traian Andronachi: „Promoția voastră a reușit să obțină rezultate remarcabile”
Și prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, i-a felicit pe absolvenții USV, dar și pe profesorii care i-au pregătit, pentru rezultatele obținute, dar, mai ales, pentru faptul că au pus Universitatea din Suceava pe primele locuri în clasamentul universităților.
„Cei mai importanți sunteți voi, absolvenții acestei Universități. Universitate care a reușit, într-un timp relativ scurt, zic eu, să ajungă la nivelul altor mari universități din țară. Din cele 102 universități care, la fel ca și Universitatea din Suceava, pregătesc studenți, Suceava a reușit să ocupe poziții între locul 6 și locul 20 în topul universităților. Acest lucru se datorează vouă, tuturor celor prezenți astăzi aici, pentru că este vorba despre promoția voastră. Promoția voastră a reușit să obțină aceste rezultate, bineînțeles, alături de profesorii voștri dragi care v-au îndrumat. Și cred că nu întâmplător, astăzi, este și Ziua Învățătorului, pentru că, vedeți dumneavoastră, cu toții avem nevoie de dascăli. Însă astăzi este despre Universitatea din Suceava și despre faptul că merită toată aprecierea noastră, pentru că respectul, așa cum ați constatat, îl aveți deja. Felicitări, dragi absolvenți! Felicitări, dragi cadre universitare! Felicitări, dragi părinți! Mă înclin!”, a transmis prefectul Sucevei, Traian Andronachi.

La finalul Festivității de Absolvire au concertat membrii trupei Bosquito.

Lasa un raspuns