Joi, 8 noiembrie, în jurul orei 15.50, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17A, pe raza comunei Marginea, un bărbat de 30 de ani, din comuna Arbore, s-a angajat în depășirea neregulamentară a unei autoutilitare, fără să se asigure corespunzător, ocazie cu care a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 62 de ani, din municipiul Rădăuți.
Potrivit IPJ Suceava, din accident, a rezultat rănirea ușoară a celor doi conducători auto și a unei femei de 59 de ani, din municipiul Rădăuți, pasageră în autoturismul care circula regulamentar.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns