În urma verificărilor, s-a constatat că la data de 23 aprilie, susnumitul s-a prezentat la serviciu, unde a desfăşurat diferite activităţi până în jurul amiezii, moment din care nu a mai fost văzut de către colegii de muncă. Deşi a fost sunat de mai multe ori de către gestionarul societăţii, acesta i-a răspuns la telefon doar în jurul orelor 17.00, spunând doar că se află într-o magazie.
Fiind căutat de către gestionar, a fost găsit în interiorul unei hale, prezentând urme de sânge la nivelul nasului. Deși a fost întrebat ce s-a întâmplat, acesta era confuz şi nu a putut da relaţii cu privire la cele întâmplate. Ulterior, a fost transportat cu o ambulanţă la Secţia UPU a Spitalului Judeţean Suceava, unde a rămas internat.
Din cercetări a reieşit faptul că există posibilitatea ca bărbatul să fi căzut în hală, datorită escaladării unei grinzi de beton aflată la o înălţime de aproximativ 3 m.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul producerii unui accident de muncă.
Lasa un raspuns