În această dimineață, în jurul orei 9:00, s-a produs un accident rutier pe raza localității Dumbrăveni.
Potrivit ISU Suceava, este vorba despre o coliziune fronală între două autoturisme din care au rezultat trei victime, două dintre acestea fiind încarcerate.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul a două echipaje SAJ.
Persoanele încarcerate (femei) au fost extrase din autovehicule și predate ambulanțelor trimise la fața locului, acestea fiind conștiente cu diferite leziuni și traumatisme.
Cea de-a treia victimă a fost monitorizată la fața locului de către un echipaj SAJ.
Lasa un raspuns