Miercuri, 26 februarie, la ora 07.40, în timp ce conducea autoutilitara cu semiremorcă pe DN 2 din comuna Grănicești, un bărbat de 32 de ani din județul Vaslui nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul condus în fața sa de un bărbat de 47 de ani din municipiul Suceava, care a frânat pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului pe trecerea de pietoni, ocazie cu care, a intrat în coliziune față-spate cu acesta.
Potrivit IPJ Suceava, în urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a unei femei de 47 de ani din municipiul Suceava, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 47 de ani, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto implicați în accident au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Lasa un raspuns