Duminică, 7 ianuarie 2017, în jurul orei 22:40, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Bucovinei, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, un localnic de 33 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune laterală cu un stâlp și gardul unui imobil, după care, s-a răsturnat.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în urma  accidentului, a rezultat rănirea conducătorului auto, precum şi a trei localnici de 28, 35 și 40 de ani, pasageri în autoturism.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.