Astfel, după ce a făcut mai mulți ani cheerleading și lupte libere, aceasta a ales să înființeze un grup care să reunească copiii talentați din această comună, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
„Invictus All Stars Moldovita este numele echipei de care eu sunt extrem de mândră. De curând am ieșit vicecampioni la «All girls groupstunt junior», competiție care a avut loc la Bistrița, unde am reușit să ne remarcăm. Cheerleading-ul este un sport ce îmbină dansul, gimnastica și acrobațiile pe ritm de muzică. Copiii trebuie să arate celor care îi privesc că totul este foarte ușor, deși, gradul de dificultate este mare”, a declarat Emanuela Alina Mititel.
Următorul Campionat la care sunt invitați cei de la Moldovița va fi organizat la Barcelona, însă pentru a putea participa este nevoie de niște oameni cu suflet mare, care să îi susțină financiar pe acești copii.
Lasa un raspuns