În perioada 27 septembrie – 2 octombrie 2023, Asociația „România prinde rădăcini” și AQUA Carpatica organizeză în județul Suceava, în localitățile Vatra Dornei, Rădăuți, Putna, Gura Humorului și Suceava, prima etapă din „Acțiunea Bucovina Curată”.
La Vatra Dornei, la Casa de Cultură „Platon Pardău”, joi, 28 septembrie 2023, de la ora 14.00, în cadrul acestui proiect, scriitorul Mihai Tatulici și Editura „Școala ardeleană” organizează lansarea volumului de nuvele „Vin râmele”. Cartea se va oferi gratuit tuturor celor care vor accepta să adere voluntar la „Acțiunea Bucovina Curată”, o campanie care se va întinde pe o durată de 5 ani.
La întâlnire vor participa prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii Române, George Dâncu, directorul Editurii „Școala ardeleană”, Emil Hurezeanu, scriitor, ambasadorul României în Austria, Cornel Nistorescu, director „Cotidianul”, Mirel Curea, prim redactor șef adj. „Evenimentul zilei”, Sorin Freciu, director money.ro, Lucian Bondoc, avocat, Baroul București și Ticu Alexe, director Studio Video Art.
La toate evenimentele, la care scriitorul și jurnalistul Mihai Tatulici va oferi și autografe, intrarea va fi liberă.
Programul evenimentelor: 

Vatra Dornei, 28 septembrie, ora 16:00, Casa de Cultură „Platon Pardău”

Rădăuți, 29 septembrie, ora 16:00, Sala de conferință a hotelului Gerald’s

Suceava, 30 septembrie 2023, ora 16:00, Aula Universității din Suceava

Putna, 1 octombrie, ora 11:00, Căminul Cultural „Ștefan cel Mare”

Gura Humorului, 2 octombrie, ora 16:00, Centrul Cultural al orașului

Evenimentele campaniei le puteți găsi și pe www.actiuneabucovinacurata.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.