În perioada 7 – 11 octombrie a.c., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a primit vizita unei delegații de la Universitatea Bielefeld, Germania, care a participat la activități de identificare de inițiative și practici legate de promovarea incluziunii și diversității prin educație, în cadrul consorțiului universitar NEOLAiA.
Promovarea diversității și incluziunii reprezintă un subiect de interes atât pentru comunitatea academică, cât și pentru practicieni, iar activitățile din contextul Alianței NEOLAIA vor contribui la creșterea nivelului de conștientizare în ceea ce privește valoarea diversității și necesitatea incluziunii culturale.
Vizita a evidențiat existența practicilor incluzive prevăzute în documentele universitare, întâlniri cu profesori și asociații studențești, cu membri ai comunității academice. Discuțiile referitoare la activitatea din cadrul proiectelor de cercetare–acțiune derulate la nivelul universității în domeniul promovării incluziunii sociale pentru categorii vulnerabile, copii sau adulți, au deschis noi dimensiuni de reflecție, fiind punct de plecare pentru viitoare colaborări în cadrul consorțiului sau schimburi bilaterale cu universitatea germană. Vizita a propus un cadru amplu de dezbatere, implicând participarea reprezentanților instituțiilor din comunitatea locală, guvernamentală sau non-guvernamentală, parteneri în demersul educațional pentru universitatea suceveană.
În a doua parte a săptămânii, au fost organizate vizite la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” din Gura Humorului și la Școala Gimnazială din Berchișești, pentru a identifica practici incluzive specifice în contexte marcate de diversitate. Interacțiunile generate în cadrul acestor întâlniri au contribuit la creșterea nivelului de înțelegere și conștientizare în ce privește problematica diversității și la identificarea de noi modalități prin care organizațiile, comunitățile și societățile pot deveni mai incluzive, asigurând astfel abordări echitabile pentru educație, formare și dezvoltare umană.
Grupul de lucru din Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava mulțumește tuturor partenerilor care s-au alăturat activităților dezvoltate în contextul NEOLAiA pentru generozitatea de a împărtăși experiențe și bune practici în ceea ce privește promovarea diversității și incluziunii: Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Fundația „Ancora Salvării”, Fundația FARA, Asociația Institutul Bucovina, Fundația „Star of Hope”, Asociația pentru Intervenție în Autism Suceava, OlamAid, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului, Școala Gimnazială Berchișești și asociațiile studențești Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia (GIRB), Asociația Europeană a Studenților în Drept (ELSA Suceava) și Asociația Studenților din Universitatea Suceava (ASUS).
Lasa un raspuns