Biblioteca Universității „Stefan cel Mare” din Suceava, împreună cu Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, organizează în ziua de 15 ianuarie 2019 o serie de activități dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 169 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.
Programul începe cu o depunere de jerbe de flori la bustul poetului de lângă Teatrul „Matei Vișniec”.
În Corpul A, la Sala de lectură „Mihail Iordache”, și în Corpul E, sala E 004, vor fi organizate expoziții de carte dedicate operei lui Mihai Eminescu. Doamna conf. univ. dr. Daniela Petroșel va susține o scurtă prelegere, intitulată Eminescu și lumea cărții, care va fi urmată de un recital de poezie, Eminescu in limbile lumii. Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia va susține un moment liric dedicat Domnului Eminescu.
Toate activitățile menționate se vor desfășura în Sala de lectură „Mihail Iordache”, Corp A, conform afișului.
Lasa un raspuns