Adevărul despre lactate

Adevărul, ca întot­dea­una, e undeva la mijloc. În timp ce foarte mulţi sufe­rinzi de boli grave au reuşit să întoarcă 100% diagnosticul în favoarea lor, renunţând definitiv la lactate, alte persoane, cu moştenire genetică complet diferită, le-au putut consuma fără probleme până la adânci bătrâneţi. Totuşi, în ultima vre­me, tot mai mulţi medici şi cercetători au căzut de acord că între problemele intestinale, alergii, problemele der­ma­tologice şi lactate există o legă­tură indisolubilă. Lovitura de graţie a venit chiar de la compania Nestle, ale cărei produse se bazează în mare parte pe lapte, care a fost obligată să recunoască public că reducerea consumului de lactate are efecte benefice vizibile în cazul adolescenţilor suferind de acnee. Am pornit pe urmele cercetărilor de ultimă oră, pentru a înţelege, împreună cu cititorii revistei, de ce lactatele pot fi uneori periculoase, şi pentru a învăţa să facem faţă înţelept în hăţişul ofertelor de tot felul din supermarket.

Care sunt „duşmanii” din lapte?

Ca să înţelegem mai bine de ce lactatele ne pot crea disconfort, haideţi să vedem întâi ce conţin.
Lactoza – este „zahărul din lapte”, de vină pen­tru tot şirul de probleme de care se plâng intoleranţii la lactoză: crampe abdominale, balonări şi alte tulburări ale sistemului digestiv, la care se adaugă un puternic răspuns inflamator din partea organis­mului.
IGF1 – sau factorul de creştere de tip insulinic, este un hormon prezent în cantităţi uriaşe în laptele de vacă, lucru care l-a făcut popular în rândul atle­ţilor. Acum câteva decenii, iubitorii de fitness se supuneau orbeşte regulii de aur „nicio zi fără trei litri de lapte”. Practic, IGF1 este hormonul care transformă viţeluşii în adevărate vaci. Şi oamenii produc acest hormon, dar în cantităţi mult mai mici şi mai controlate. Când îţi doreşti muşchi anormal de mari, ai nevoie de o cantitate mai mare din acest hormon de creştere. Reversul medaliei este că IGF1, care se găseşte în mari cantităţi în suplimen­tele sportivilor, este un hormon androgen, care duce şi la creşterea cantităţii de sebum a părului şi pielii. Vi s-a întâmplat deseori să vedeţi bărbaţi cu cor­puri ireproşabile, lucrate la sală, dar sufe­rind de acnee? De vină e IGF1.
Cazeina şi proteina din zer – proteine extrem de utile creşterii masei musculare, pot fi şi ele responsabile de reacţii inflamatoare la nivel intestinal şi, utilizate în mod regulat (mai ales sub forma suplimentelor pentru sportivi), ajung să vatăme grav ţesutul semipermeabil al intestinului. Studii recente demonstrează şi legătura directă între prezenţa cazeinei în ali­mentaţie şi nivelul ridicat de biomarkeri infla­matori (acele semnale chimice din analizele medicale, care arată că organismul suferă un­deva o inflamaţie).
Să nu uităm că laptele din comerţ nu e alt­ceva la origine decât hrană pentru viţeluşi. Natura l-a conceput de aşa fel încât fiecare componentă a lui să fie perfect echilibrată pentru dezvoltarea viţelului. Întocmai cum laptele matern serveşte ireproşabil puiului de om! Asta nu înseamnă că nu am putea beneficia şi noi de vitaminele pre­zente în el, că nu ne-am putea fortifia oasele cu calciul din el şi nu ne-am putea bucura de o masă musculară sănătoasă, cu toate proteinele conţinute. Ci doar că există un mare risc ca aceşti aminoacizi şi peptide din lapte să creeze reacţii adverse serioase în organismul uman. Pentru că natura nu l-a gândit pentru om! Lactatele se situează pe locul trei în lume, când vine vorba de reacţii alergice.

Ce ne pot oferi bun lactatele?

Dacă atunci când vine vorba de inflamaţiile pielii, în cel puţin jumătate din cazuri vina cade necruţător pe consumul de produse lactate, nu tre­buie să scăpăm din vedere beneficiile. Lactatele pot fi şi foarte sănătoase. Laptele e faimos pentru canti­tatea de calciu, conţine vitamina D într-o formă asimilabilă, conţine vitamina A, vitamina K2 şi vitamina E, zinc şi magneziu. Untul conţine acid linoleic conjugat, o grăsime naturală excelentă în a păs­tra echilibrul bacteriilor bu­ne din intestin. Kefirul, iaur­tul, brânzeturile albastre sunt pline de bacterii prie­te­noase. Toate astea cu o con­diţie: să ne asigurăm că sursa lor e sănătoasă, orga­nică, de fermă. Pare greu de crezut, dar lactatele de ţară, cu care am crescut cândva, nu prea mai au legătură cu cele de supermarket, în care industria a strecurat tot felul de paraziţi :
* Hormoni artificiali de creştere – Tinerii vi­ţeluşi sunt efectiv pompaţi artificial să ajungă cât mai repede la stadiul în care pot fi tăiaţi pentru carne sau puşi să producă lapte. Problema e că aceşti hormoni rămân în corpul lor şi trec cu uşurinţă în laptele vacii, deci indirect în paharele noastre. De unde ajung rapid în sânge şi pot cauza, prin acumulare, cancere pe fond hormonal, deze­chilibre ale funcţiilor sexuale, îmbătrânirea ţesu­turilor, ten gras şi acnee.
* Bacterii şi viruşi în exces – Am avut ocazia să fac cândva un reportaj la o mică fermă de vaci din zona Buzăului, care furniza lapte pentru o mare companie prezentă pe piaţa românească. Am fost uluită să constat în ce condiţii mizere trăiau animalele, la ani lumină distanţă de curăţenia din grajdurile bunicilor noştri. Ce nu se prea ştie e că în aceste ferme, vacile nu sunt hrănite cu iarbă sau fân, ci cu cereale, pentru care stomacul lor de rume­gătoare nu e pregătit. Vacile industriale sunt nişte carcase vii, pline de E.Coli şi de alte bacterii dău­nătoare, care le colonizează în exces. E adevărat că de E. Coli nu moare nimeni, însă pe termen lung, această bacterie încăpăţânată provoacă inflamaţii la nivel intestinal, care pot transforma viaţa în chin. Unii vor contraargumenta spunând că, la urma urmei, toate aceste bacterii sunt distruse în urma procesului de pasteurizare. Însă analizele efectuate pe diverse mostre de lapte arată clar că nu e ade­vărat, că o cantitate destul de mare rămâne chiar şi în cutiile prezente pe rafturi.
* Antibiotice – Toate infecţiile de care sunt năpădite bietele animale ţinute în condiţii improprii trebuie menţinute cumva sub control. Iar veterinarii fac asta prin injectarea unor cantităţi uriaşe de anti­biotice. În SUA, 70% din producţia totală de anti­biotice e de fapt folosită pe vaci. Antibioticul trece şi el în organismul uman. Când e bombardat în mod repetat în felul acesta, corpul cedează, iar infecţiile micotice scot capul la suprafaţă. Doctorii ştiu că o mare parte a infecţiilor generalizate cu candida (fie ele la nivel vaginal, intestinal sau în cavitatea bu­cală) sunt cauzate de imensa cantitate de antibiotice pe care o îngurgităm, fără să fim conştienţi, din alimente.
* Pesticide şi ierbicide – Aminteam mai sus că vacile crescute convenţional sunt hrănite cu ce­reale. Evident, cu cereale de categoria a doua, căci cele de prima mână merg spre consumul uman, şi cel mai adesea, cu porumb şi soia, adică cerealele cel mai nemilos modificate genetic. La care se mai adaugă şi faptul că sunt cereale tratate cu pesticide şi alte chimicale, pe care animalele le depozitează în ţesutul gras, dar care trec şi în lapte.
Toate acestea sunt motive suficient de impor­tante, pentru care merită să ne căutăm o sursă alter­nativă de lapte, de la vaci crescute în aer liber. Iarba e incomparabil mai sănătoasă decât cerealele şi le furnizează animalelor exact vitaminele şi supli­mentele de care ele au nevoie. Laptele vacilor hră­nite cu iarbă, pur şi simplu, nu suportă comparaţie chimică cu cel de la vacile crescute cu grâne. E mult mai bogat în vitaminele A şi E, în antioxidanţi, în carotenoizi şi magneziu. E o sursă foarte bună de vitamina K2, o vitamină rară, care nici nu există în laptele de supermarket. Stomacul vacilor hrănite cu iarbă e sănătos, cel al vacilor hrănite cu cereale e o cloacă cu ph acid. Ca anecdotă, în SUA, furajul pentru vaci e un soi de gunoi asemănător cu în­gră­şământul pentru pământ, în care s-au gă­sit inclusiv ursuleţi de gumă Haribo ex­pi­raţi. Din fericire, Europa şi România, în special, au stat întotdeauna mai bine la industria alimentară decât fraţii noştri de peste Ocean.

Lapte crud sau lapte pasteurizat?

Iaurtul – mult mai bun decât laptele

Încă o dilemă care se cere rezolvată. Nu e nevoie ca laptele să fie neapărat crud, fiindcă cel pasteurizat păstrează totuşi cantitatea necesară de omega 3, de antioxidanţi şi de nutrienţi. Dar lap­tele crud are nişte avantaje. Pe lângă faptul că are mult mai multe minerale, e foarte bogat în vitamina C, care se distruge uşor la căldură. E mai bogat în cupru, fier şi mangan şi conţine o proteină-cheie (beta lactoglobulina) care ajută la absorbţia vita­minei A, care şi ea se distruge uşor în procesul pasteurizării. Prin pasteurizare sau fierbere, e drept, scăpăm în mare parte de riscul de a ne infecta cu E.Coli, dar dispar şi bacteriile bune, şi enzimele necesare digestiei. Intoleranţii la lactoză ar fi şocaţi să afle că, dacă beau laptele crud, nu vor avea nicio problemă, căci enzimele prezente în el se ocupă singure de digestie. Concluzia? Dacă aveţi o sursă sigură de lapte, de la vaci sănătoase, crescute igie­nic, în aer liber, şi hrănite cu iarbă, puteţi profita din plin de laptele crud, care e un adevărat elixir.

Dar lactatele degresate?

Ne ferim de ele. Nu sunt cu nimic mai bune de­cât versiunile lor integrale, ca să nu mai zic că şi gus­tul lor e mai searbăd ca al surorilor lor mai grase. Cantitatea de lactoză şi de IGF este exact aceeaşi.

Şi noi ce punem în coş?

* Lapte şi brânză de capră – pentru că dintre toate tipurile de lapte este cel cu compoziţia chimică cea mai asemănătoare laptelui uman. Prin urmare, e şi cel mai uşor de digerat. Plus că tipul de cazeină pe care-l conţine e benign. Despre laptele de capră roşie băut crud se spune că este un excelent remediu împotriva cancerului de plămân. Mulţi suferinzi de acnee susţin că au rezolvat problema, înlocuind definitiv lactatele obişnuite cu cele de capră. Nu doar că sunt mai puţin inflamatoare pen­tru organism, dar sunt şi mai hrănitoare: au cu 13% mai mult calciu, cu 47 % mai multă vitamina A (res­ponsabilă cu lupta împotriva ridurilor) şi cu 134% mai mult potasiu. O variantă aproape la fel de bună e şi laptele de oaie, cu diferenţa că e mai greu de suportat la gust şi mult mai greu de găsit în marile oraşe.
* Iaurt – pentru că este cu mult, mult mai prietenos pentru organismul nostru decât laptele. Iaurtul nu e altceva decât un lapte fermentat de di­verse bacterii, care îi papă, efectiv, anumiţi com­puşi, altminteri nocivi, cum ar fi IGF1. Printre ei, şi lactoza, căci bacteriile se hrănesc în primul rând cu asta, cu zaharuri. Vestea bună e deci că iaurtul e o alternativă sănătoasă. E la fel de hrănitor ca laptele, dar vine la pachet cu o porţie bună de bac­terii sănătoase, care vor lucra intens la repararea intestinului. Sigur, cu o singură condiţie: iaurtul trebuie să fie în versiunile lui clasice, iaurt simplu sau iaurt grecesc, neîndulcit. Iaurturile cu fructe sau cereale sunt micile păcate de care ar trebui să ne ferim. Una e să ne punem singuri o mână de căpşuni în iaurt, şi cu totul alta să cumpărăm un iaurt în care fructele sunt stabilizate cu o cantitate consistentă de zahăr, amidon de porumb şi acid citric, şi colorate cu tot felul de chimicale. (Car­minul, folosit adesea la colorarea iaurtului cu căpşuni, se obţine din nimic altceva decât din gâze zdrobite!)
* Brânză fermentată – pentru că are un conţinut în cazeină şi lactoză mult mai scăzut de­cât brânza proaspătă. Brânza Cheddar e printre primele zece surse din lume de vitamina K2 (în lip­sa căreia arterele se rigidizează şi oasele se fra­gilizează). Cheddar şi Gouda sunt surse ex­traordi­nare de calciu şi de retinol, care asi­gură elasti­citatea tenului (ştiu franţuzoaicele de ce termină masa cu vin roşu şi brânză). La fel de hrănitoare sunt şi brânzeturile albastre, Roquefort şi Gorgonzola, care sunt şi foarte sănătoase, graţie marii can­tităţi de bacterii, brânzeturile „puturoase” de tip Limburger sau Vieux-Boulogne, cele dure, ca parmezanul, cele moi, ca Brie sau feta. Şi, la fel de sănătoase şi la îndemână sunt caşul vechi, fermentat, cu găurele, şi brânza veche de burduf, de la ciobanii noştri.
Deşi se situează mai bine ca laptele pe scara riscurilor, cam toate brânzeturile proaspete sunt mai nesănătoase decât iaurtul, fie că ele sunt mozza­rella, caş dulce, halloumi sau brânzica de vaci. Persoanele sănătoase le pot consuma oca­zional. Cele care au diverse suferinţe, mai ales dacă implică şi tractul digestiv, ar tre­bui să le elimine de tot. Măcar o perioadă. O situaţie excepţională are urda dulce, prin faptul că e e lipsită de grăsimi, extrem de bogată în minerale şi proteine, ceea ce o face ideală în regi­murile de slăbit. Însă dacă orga­nismul dvs. nu tolerează lactoza şi cazeina, pe care urda le păs­trează în mare cantitate, cel mai bine e să o evitaţi. Sau să găsiţi o versiune făcută exclusiv din lapte de capră.
* Untul – pentru că e produsul lactat cel mai sigur când vine vorba de un ten impecabil. Untul conţine cantităţi infime de lac­toză sau IGF1, deci îl pot con­suma şi alergicii, e bogat în vita­mine şi într-un oxidant foarte eficient, numit butirat. Nu cădeţi în capcana de a vă feri de el, pe motiv că e gras. Untul e de zece ori mai sănătos ca uleiul vegetal. E chiar preferabil să gătiţi în unt, decât în tradiţionalul ulei de floarea-soarelui. Cât timp alegeţi o versiune bio, cantităţile consumate pot fi nelimitate.
Nu confundaţi untul cu margarina sau untul tartinabil. Este incredibil cum industria a ajuns, în anii ’90, să recomande margarina (una dintre cele mai nesănătoase produse care au existat vreodată) drept o alternativă mai sănătoasă pentru unt. Mar­garina nici nu ar trebui să fie numită aliment. Dacă ţineţi la sănătatea dvs., margarina trebuie evitată la modul absolut. Aceeaşi grijă trebuie să o aveţi şi în ce priveşte untul tartinabil, o combinaţie între unt adevărat şi uleiuri vegetale, care îl face mai moale, dar şi mai dăunător pentru organism.

Şi frişca lăsaţi-o duşmanilor!

Smântâna şi frişca sunt aproape la fel de rele ca laptele obişnuit, ce-i drept, conţin mai puţină lac­toză. Dacă vă dedulciţi cu ele doar la sărbători, nu e grav, dar nu vă faceţi un obicei din a le consuma regulat.

Concluzii

Preferaţi urda dulce!

Fiecare om îşi poate da seama şi singur cât de în armonie se află cu lactatele. Dacă ştiţi că aveţi des probleme intestinale, dacă suferiţi de balonare, de dificultăţi de tranzit, dacă în mod repetat aveţi crampe după ce aţi mâncat, dacă vă chinuie acneea, aftele bucale sau infecţiile regulate cu candida, puteţi fi siguri că lactatele au şi ele o vină.
O selecţie făcută în obiceiurile pe care le avem la cumpărături e bine­venită. Nu e nevoie să tăiem chiar tot de pe listă, în definitiv, cu ceva tre­buie să ne mai şi hrănim. Putem face însă alegeri sănătoase şi înţe­lepte, care să nu ne priveze nici de plăcerea gustului. Putem mânca zilnic iaurt sau chefir, ne putem bucura din plin de unt, nu avem niciun motiv să spunem „nu” la bucăţica franţuzească de brânză de la finalul unei mese. O telemea de sursă bună, cu roşii şi bu­suioc, poate fi o adevărată încântare. Dar nu e deloc exagerat sfatul de a renunţa la laptele obişnuit. Îl putem înlocui cu laptele vegetal de migdale, de orez, de soia (verificaţi întotdeauna pe etichetă să nu conţină altceva în afară de ingredientul de bază, apă, sare şi ulei, iar soia să fie nemodificată genetic) sau putem să ne găsim o sursă de lapte de capră. În schimb, merită să fim cât se poate de atenţi la laptele pitit în celelalte alimente. Îngheţata are o cantitate uriaşă de lapte, dar poate fi înlocuită cu va­rianta ei italienească, sorbetto, care are doar fructe, apă şi zahăr. Cutiuţele cu lapte pentru cafea n-ar trebui să vă facă niciodată cu ochiul. Luaţi în calcul că în cafenele, laptele de cafea nu e niciodată proaspăt, ci din acela care rezista câte şase luni! Beţi cafeaua simplă şi neagră, altfel vă veţi oferi, în banii ei, şi o porţie de boală. Dacă mai tapetaţi cafeaua cu lapte şi cu un moţ uriaş de frişcă, puteţi fi siguri că sunteţi pe panta greşită. Dacă sunteţi intoleranţi la lactoză, specificaţi chelnerului în restaurant să nu îngroaşe omleta cu lapte şi nici să nu înece ciorba în smântână. În fond, când vine vorba de alimentaţie, cel mai bun dicton rămâne „cu cât mai simplu, cu atât mai bine.” Cu cât prove­nienţa lui e mai naturală, cu cât producţia lui e mai sănătoasă, cu atât şi energia acelui aliment va fi mai curată şi va contribui la sănătate. Să ne fie de leac!

(sursa: http://www.formula-as.ro/2017/1250/medicina-preventiva-85/adevarul-despre-lactate-21763)