Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat miercuri, 8 iunie, în conferința săptămânală de presă, că garajele de pe strada Ștefan Tomșa vor fi demolate în vedrea construirii parcării supraterane. Potrivit edilului, în ședința Consiliului Local de luna aceasta va fi aprobat Planul Urbanistic Zonal în acest sens.

Edilul Sucevei a subliniat că fiecare proprietar care își demolează garajul va primi o despăgubire bănească între 3000 și 5000 de euro, iar cei care nu vor să facă aces lucru nu vor beneficia de sumele de bani, unitatea administrativ teritorială, prin Direcția Domeniului Public, urmând să facă aceste demolări.

Totodată, Ion Lungu a precizat că vizate spre demolare sunt toate garajele din oraș, pe locul acestora urmând să se amenajeze parcări, parcuri sau locuri de joacă pentru copii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.