Tichetele de creșă sunt un suport al statului pentru familiile cu copii mici iar acordarea lor a fost reglată printr-un singur act normativ, împreuna cu celelalte tichete valorice.

Tichetele de creşă reprezintă bilete de valoare de care beneficiază lunar salariaţii care nu au concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani (sau trei ani, în cazul copilului cu handicap) şi de indemnizaţia aferentă. Ele se acordă conform legii 165/2018.

Din ianuarie 2019, tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele de creşă şi voucherele de vacanţă pot fi acordate toate, conform Legii nr. 165/2018. Acesta este singurul act normativ care, din acest an, reglementează acordarea tuturor biletelor de valoare, spre deosebire de situaţia din trecut, când acest lucru era făcut prin trei acte normative distincte.

Valoarea maximă a sumei acordate ca tichet de creşă nu poate depăşi 450 de lei pe lună, pentru fiecare copil ce merge la creşă. Valoarea nominală a unui tichet de creşă este de 10 lei sau multiplu al acestei valori, dar nu mai mare de 100 de lei.

Tichetele de creşă se pot cumula cu alocaţia de stat pentru copii şi cu stimulentul de inserţie, ajutor financiar ce se acordă părinţilor care revin la lucru înainte de terminarea concediului pentru creşterea copilului.

 

Sursa: www.dcnews.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.