S-a discutat despre colaborarea dintre autorităţile judiciare române şi americane în materia combaterii infracţiunilor transfrontaliere şi a criminalităţii organizate. Ambasadorul american şi-a manifestat întreaga disponibilitate de a oferi sprijin autorităţilor judiciare române, în sensul perfecţionării profesionale a procurorilor români care îşi desfăşoară activitatea în domeniile considerate prioritare.
Totodată, oficialul american a făcut aprecieri privind activitatea desfăşurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de structurile specializate, aceasta constituind o nouă dovadă a încrederii de care România se bucură în cadrul parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.
Din partea Ministerului Public au mai participat la întâlnire Laura Oprean, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Daniel Horodniceanu, procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Călin Nistor, procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Alexandru Fîciu, procuror şef al Serviciului de cooperare judiciară internaţională, relaţii internaţionale şi programe din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ambasadorul american a fost însoţit de Marisa Mac Isaac, ataşat pe probleme politice.
Lasa un raspuns