Ambulatoriul integrat din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava rămâne închis. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă susținută de către conducerea unității spitalicești, vineri, 15 mai. Potrivit directorului medical interimar al unității spitalicești, medicul Valerian Gavrilovici, Ambulatoriul va putea vi redeschis, dacă lucrurile evoluează bine, în a doua jumătate a lunii iunie.
„Fiindcă pandemia este încă în desfășurare, chiar dacă măsura carantinării a fost ridicată, nu putem să deschidem Ambulatoriul de Specialitate. Acesta va rămâne închis.Abia atunci când vom intra în scenariul IV și ne vom apropia de un normal antepandemic, vom putea să luăm în considerare revenirea, pe toate fronturile, la activitățile de bază pe care le desfășoară unitatea spitalicească. Luna aceasta este exclus să putem deschide Ambulatoriul care, cel mai probabil, va rămâne închis și o bună parte din luna iunie, în condiția în care lucrurile evoluează favorabil”, a declarat directorul medical interimar al Spitalului Județean Suceava, medicul Valerian Gavrilovici.
Lasa un raspuns