Garda de Mediu Suceava a anunțat, vineri seara, că în urma controalelor efectuate conform planului anual al Gărzii Naționale de Mediu, doi operatori economici din comuna Stulpicani au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 15.000 lei.
Neregulile constatate au vizat deficiențe în gestionarea deșeurilor lemnoase rezultate din activitățile de prelucrare primară a lemnului.
Pe lângă sancțiunile aplicate, autoritățile au impus și măsuri de remediere a neconformităților constatate, urmărindu-se îmbunătățirea modului de gestionare a deșeurilor în conformitate cu normele de mediu.
Lasa un raspuns