Şefii Societății Române de Terapie Intensivă au lansat acuzații grave la adresa conducerii Institutului. Pacienți care nu ar fi fost tratați, cu toate că ar fi avut nevoie, dar şi faptul că șeful ATI ar fi un medic fără specializarea respectivă – iată două dintre plângerile investigate de Corpul de Control al Ministerului Sănătății.

Această nouă realitate vine pe fondul scandalului dintre șefii ATI și conducerea Institutului Matei Balș, unde vineri dimineață Ministerul Sănătății a trimis la „Matei Balș” Corpul de Control, care verifică documentele privind funcționarea secției de terapie intensivă, după ce reprezentanții Societății Române de Anestezie și Terapie au anunțat că refuză să detașeze medici și asistente de ATI la „Matei Balș”, unde secția de terapie intensivă e condusă de ani de zile de un medic care nu e de specialitate și-l acuză pe șeful institutului, Adrian Streinu-Cercel, de abuz de putere.

Ei mai cer trimiterea unei echipe de control la institutul condus de Streinu-Cercel, care să controleze modul în care a fost gestionată aprovizionarea cu medicamente antivirale, susţinând că au semnale că există pacienţi care au decedat în secţiile ATI cu boala COVID-19 şi nu au primit nici un fel de medicaţie antivirală.

Braşov, Argeş şi Bucureşti, sunt printre regiunile din România cu cele mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus. Ca să oprească răspândirea bolii, în anumite localităţi, autoritățile au închis din nou ştrandurile şi au redus programul teraselor. În ţară, avem deja două sate în carantină.

 

Sursa: Știrileprotv.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.