Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit informarea de lapoviţă, polei, vânt şi îngheţ în toată ţara, până duminică dimineaţă. De asemenea, până sâmbătă, la ora 10.00, la munte este în vigoare un cod galben de viscol şi ninsori.
Informarea meteorologică este valabilă în intervalul 11 aprilie, ora 10.00 – 13 aprilie, ora 10.00.
În intervalul menționat va mai ninge la munte, iar în restul țării local vor fi precipitații slabe, mixte, în special pe parcursul zilei de vineri. Izolat în zona de munte, în nordul și centrul țării se va produce polei. Temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h, vineri în cea mai mare parte a țării, iar sâmbătă în est, sud-est și la munte, potrivit ANM. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în nordul, centrul și estul țării, temperaturile minime vor fi cuprinse între -4 și 2 grade și pe alocuri se va produce brumă și îngheț la sol.
Interval de valabilitate: 11 aprilie, ora 10.00 – 12 aprilie, ora 10.00
În zona de munte vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, local de 10…20 cm, iar mai ales în zona înaltă a Carpaților Meridionali și în Carpații de Curbură vor fi și intensificări ale vântului, cu viteze în general de 60…80 km/h și va fi viscol, relatează observatornews.ro.
Lasa un raspuns