Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, un Cod galben de viscol, valabil până marţi dimineaţa în zona înaltă de munte, un alt Cod galben de intensificări ale vântului, ce vizează zece judeţe, pe parcursul zilei de marţi, precum şi o informare de vreme rece şi precipitaţii mixte, în întreaga ţară, până joi dimineaţa. 

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 17 martie, ora 10:00 – 18 martie, ora 10:00, în Banat, Crişana, Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, sudul şi vestul Olteniei, nord-vestul Transilvaniei, dar şi la munte, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1.700 de metri, rafalele vor fi de 75 – 90 km/h şi va fi viscol.

De asemenea, marţi, 18 martie, între orele 10:00 – 20:00, va fi în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului în Dobrogea, Bărăgan şi în jumătatea sudică a Moldovei, unde vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h şi, izolat, de 70 km/h.

Potrivit meteorologilor, în perioada 16 martie, ora 10:00 – 20 martie, ora 10:00, va fi valabilă o informare de precipitaţii mixte, cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă şi îngheţ la sol. 

Astfel, în cea mai mare parte a ţării, până marţi seara, vor fi precipitaţii care vor acumula local cantităţi de apă de 10 – 20 l/mp şi pe arii restrânse de 25 – 35 l/mp.

Vremea se va răci semnificativ, iar ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, la început la munte, apoi şi în zonele mai joase de relief. Se va depune strat de zăpadă în noaptea de duminică spre luni în nordul Carpaţilor Orientali, pe parcursul zilei de luni în toate zonele montane (10 – 15 cm), iar în noaptea de luni spre marţi şi marţi în Oltenia, nord-vestul Munteniei, sudul şi estul Transilvaniei (în general de 4 – 8 cm).

Totodată, în majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40 – 50 km/h. Nopţile şi dimineţile vor deveni deosebit de reci, cu temperaturi preponderent negative, iar în depresiunile din estul Transilvaniei va fi ger. În acelaşi timp, se va produce brumă şi local îngheţ la sol.

Cod galben de inundaţii pe râuri din opt judeţe, până luni la prânz

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o nouă atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până luni la prânz pe râuri din opt judeţe.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 16 martie, ora 12:00 – 17 martie, ora 12:00, se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice:

  • Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş),
  • Tur (judeţul Satu Mare),
  • Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa-Năsăud),
  • Mureş – afluenţii aferenţi sectorului amonte S.H. Glodeni (judeţele: Harghita, Mureş şi Bistriţa-Năsăud),
  • Arieş – bazin amonte S.H. Câmpeni (judeţul Alba)
  • Bistriţa (afluent al râului Siret) – bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba – amonte de Acumularea Izvoru Muntelui (judeţele: Suceava, Harghita şi Neamţ).

Fenomene hidrologice de intensitate mai mare se pot produce mai ales pe unele râuri mici din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava, în timp ce pe râurile din bazinul Bistriţei (afluent al râului Siret) sunt posibile creşteri artificiale de niveluri, ca urmare a evoluţiei formaţiunilor de gheaţă, precizează sursa citată.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.