Fauna de interes cinegetic reprezintă o importantă resursă naturală regenerabilă şi un bun public de interes naţional şi internaţional.

În conformitate cu prevederile legii, un comportament responsabil în direcţia protejării acestui patrimoniu interzice:
Păşunatul în păduri ,
Lăsarea în libertate în fondurile de vânătoare a animalelor domestice,
Deranjarea exemplarelor de faună de interes cinegetic în scopul fotografierii sau filmării, în afara traseelor turistice sau a căilor de comunicaţie,
Neanunţarea celei mai apropiate primării despre existenţa în fondurile de vânătoare a unor cadavre de animale din speciile de interes cinegetic, cadavre de animale domestice abandonate, depozite ilegale de deşeuri etc.,
Distrugerea materialelor de propagandă silvică privind conştientizarea populaţiei asupra importanţei vânatului, a indicatoarelor pentru orientarea în fondurile de vânătoare, a altor indicatoare şi amenajări specifice sectorului silvic

Implicarea tuturor sucevenilor, autorităţilor locale, societăţilor comerciale ce desfăşoară activităţi constituie o premisă necesară în sensul realizării dezideratului amintit.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.