Aparatul de testare Real Time PCR achiziționat de către Primăria municipiului Vatra Dornei împreună cu unitățile administrativ teritoriale din Bazinul Dornelor, care până acum a funcționat la Iași, va ajunge la începutul săptămânii viitoare la Spitalul municipal Vatra Dornei. Anunțul a fost făcut de către managerul unității spitalicești dornene, Valentin Stan, care a precizat că în acest sfârșit de săptămână finalizează lucrările de amenajare a laboratorului de testare din cadrul spitalului.
„Specialiștii de la Iași vor veni la Vatra Dornei pentru a instrui echipa de aici în privința efectuării testelor pentru depistarea coronavirusului, după care vom lucra noi”, a declarat, pentru SuceavaLive, managerul Valentin Stan.
Faptul că acest aparat achiziționat de către autorități este funcțional de când a ajuns în proprietatea spitalului, confirmă că Vatra Dornei este un exemplu de responsabilitate demn de urmat.
Reamintim că aparatul de testare pentru coronavirus care deservește locuitorilor din Bazinul Dornelor este funcțional începând de luni, 13 aprilie. Trebuie precizat că acesta a funcționat la Iași până la amenajarea spațiului din cadrul Spitalului Municipal Vatra Dornei, printr-o colaborare cu un laborator autorizat din județul vecin.
Lasa un raspuns