Ioan Bălan susține că pe lângă faptul că vine în sprijinul pacientului indiferent dacă are sau nu calitatea de asigurat, oferindu-i un program de funcționare în perioada în care cabinetele medicilor de familie sunt închise, centrul de permanență va degreva serviciul de ambulanță și unitatea de primire urgențe de la Spitalul Județean. Acestui centru i se va putea adresa cu ușurință orice persoană care are o nevoie medicală. Centrul de permanență medicală va putea fi înființat prin asocierea medicilor de familie și prin sprijinul autorităților locale, conform legislației în vigoare. Apelul adresat de către deputatul Ioan Balan medicilor de familie pe de o parte și autorităților locale, pe de altă parte, vine în sprijinul rezolvării problemelor dintr-un segment extrem de important al sistemului medical. “Cred că primul pas ar trebui făcut de către Primăria municipiului Suceava, prin punerea la dispoziție a unui spațiu pretabil pentru înființarea acestui centru de permanență medicală. Cred în disponibilitatea de asociere a unor medici de familie care ar dori să-și desfășoare activitatea în regim de gardă și să pună la dispoziția pacienților toată capacitatea lor profesională”, a spus Bălan. Atât consilierii locali, cât și cei județeni ai PDL, vor avea în zilele următoare discuții cu ceilalți parteneri politici, în vederea găsirii de soluții pentru inițierea acestui proiect medical.
“Aș vrea ca această inițiativă să nu capete culoare politică, pentru a nu dezvolta polemici într-un domeniu atât de important cum este sănătatea populației”, a mai subliniat Ioan Bălan.
Lasa un raspuns