Aproximativ 10.000 de suceveni și pelerini veniți din întreaga țară au luat parte miercuri, 22 iunie, la impresionanta procesiune cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Îmbrăcați în straie populare și cu flori de sânziene în mâini, credincioșii au însoțit racla cu moaștele Sfântului pe întreg traseul procesiunii. La procesiune a luat parte și primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care a mers alături de IPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. 
„Am participat la Procesiunea «Calea Sfinților» unde am însoțit racla cu moașele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
Un eveniment important pentru suceveni care au ieșit în număr foarte mare în întâmpinarea sfântului. Mulțumim Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava că ne-a ocrotit în cei doi ani de pandemie. Consider o decizie înțeleaptă a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de a face pelerinajul înaintea zilei de hram când orașul este foarte aglomerat, sunt organizate și multe alte evenimente și afectează slujba de la mănăstire.
Acest pelerinaj crește de la an la an ca număr de participanți pe tot traseul sfântului au fost aproximativ 10.000 de persoane în acest an. Acest pelerinaj înaintea hramului va deveni o tradiție și va apreciat de cât mai mulți suceveni!”, a declarat primarul Ion Lungu.

One Response

  1. mihai grigore

    :: revista floare albastra = blue : intreg Occidental a cost alaturi de legendarul poet mihai grigore in demersul say pentru o presa liera _ miercuri ruinele curtii domnesti suceava – revelatia = obisrica notre dame’s si vatican = demersul strabunului nostrum Stefan cell mare si sfant :

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.