În ultimele 24 de ore, peste 200 de polițiști, precum și reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor, ai Direcției de Sănătate Publică și Inspectoratului Teritorial de Muncă au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, pe terase și în trafic.

Potrivit IPJ Suceava, pe fondul numărului de cazuri de Covid-19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus au fost intensificate activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de SarsCov2.

Au fost verificate 118 societăți comerciale, persoane fizice autorizate, obiective și locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

Au fost verificate 619 persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse și au fost controlate peste 100 de mijloace de transport.

Polițiștii au aplicat în cadrul controalelor și acțiunilor punctuale organizate 192 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 55 din 2020 în valoare de 23.170 lei.

„Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri și să respecte toate măsurile de protecție dispuse de autorități în această perioadă.

Reamintim astfel că, prin Hotărârile Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru unele localităţi s-au pus în aplicare mai multe măsuri în domeniul sănătăţii publice, printre care şi obligaţia de purtare a măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în toate spaţiile publice deschise.

Pentru nerespectarea acestor măsuri individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, limitele amenzilor ce pot fi aplicate sunt cuprinse între 500 şi 2.500 de lei.

Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni, ci de a veghea la respectarea legii şi de a explica oamenilor necesitatea adoptării tuturor normelor de protecţie sanitară”, transmite un comunicat al IPJ Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.