Joi, 20 mai 2021, se împlinește un an de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Părinte Arhiepiscop Pimen.
Pomenirea va avea loc la Centrul Eparhial Suceava și la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Cu acest prilej va fi lansat albumul „In Memoriam – Un an de la strămutarea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen –”, realizat de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Potrivit Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pomenirea Părintelui Arhiepiscop Pimen se va desfășura conform programului:
8:00-10:00 Sfânta Liturghie – Altarul de vară, Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, Centrul Eparhial Suceava
10:00-10:30 Slujba Parastasului
10:30-11:00 Lansarea Albumului omagial și luări de cuvânt
13:00-14:00 Slujba Parastasului la mormântul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen, la Mănăstirea Sihăstria Putnei
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen s-a născut la 25 august 1929, în localitatea Herăşti, comuna Greabănu, judeţul Buzău.
Între anii 1948 – 1951, a urmat cursurile Seminarului monahal de la Mănăstirea Neamț, ca frate de mănăstire, fiind călugărit în 10 martie 1951.
A fost hirotonit ierodiacon în anul 1951, iar ieromonah în anul 1957, după ce a urmat studii teologice superioare la Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957). În perioada 1957-1961 a fost stareț al Mănăstirii Putna, iar între anii 1974-1978 a fost stareț al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, Suceava. Între anii 1979-1982, a fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor.
Din 24 iunie 1982 a fost Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.
În anul 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reînființarea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, iar Preasfințitul Pimen a fost ales Arhiepiscop al acestei eparhii şi întronizat în 3 martie 1991.
După trei decenii de arhipăstorie rodnică, la vârsta de 91 de ani, a trecut la cele veșnice în 20 mai 2020 și a fost înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei.
Lasa un raspuns