Pornită din sensibilitatea micuțului Sebastian Remus Crăciun, al cărui caz special credem că vă este deja cunoscut, campania "Și tu poți fi Moș Crăciun a prins imediat, fiind îmbrățișată de deputatul Radu Surugiu care s-a asociat la ea, punând la dispoziție resursele cabinetului său parlamentar din Câmpulung. Au urmat firme și persoane fizice, primării și preoți, cu toții dorind să aducă o alinare cât de mică copiilor bolnavi din localitate. Cei care au contribuit la umplerea sacului lui Moș Crăciun sunt cu toții meritorii, dar vom încerca să obținem de la Moșul o listă cu aceia care au făcut gesturi deosebite.
Duminică, 15 decembrie, la Salonul Medieval din Câmpulung, de altfel unul din gesturile lăudabile ale campaniei, deoarece cele două patroane l-au pus gratuit la dispoziția organizatorilor, se va desfășura gala "Și tu poți fi Moș Crăciun", o gală a sufletului omenesc, în care peste 50 de copii bolnavi se vor întâlni, mulți din ei pentru prima dată, cu bunătatea umană. Organizatorii și-au dat silința să ofere copiilor o mulțime de surprize care mai de care mai atratctivă, făcând din eveniment un adevărat spectacol. Celor care doresc și pot să participe nu le dezvăluim decât că la eveniment vor participa și doi din nașii de pași ai lui Seby, poetul Sorin Poclitaru și cantautorul folk Adi Bezna, ceea ce sigur va aduce o notă poetică galei.
Dacă nu puteți să ajungeți la Câmpulung dar vă impresionează situația copiilor bolnavi sau a acelora foarte săraci, puteți fi ajutoarele lui Moș Crăciun de la Gura Humorului. Deputatul Radu Surugiu și primarul Marius Ursaciuc vă dau ocazia de a intra în armata Moșului, dacă doriți, primind darurile dumneavostră la Coliba Moșului până pe data de 18 decembrie inclusiv, urmând ca acestea să fie distribuite pe data de 19 decembrie în cadrul spectacolului desfășurat pe esplanada muzeului. Darurile trebuie împachetate intr-o cutie de pantofi, într-o variantă locală a shoe-box, cei doi organizatori considerând că sunt destui beneficiari pe plan local la care trebuie să ne gândim, până să ajungem la alții.
Vă dorim inimi calde și suflete pline de dragoste!
Armata Moșului
Mai mult ca oricând altcândva, sfârșitul anului și spiritul sărbătorilor par să fi deschis sufletul oamenilor către suferinzi și năpăstuiți. Gesturi omenești, un pic de căldură sufletească, animă bucovinenii să mângâie măcar o dată, măcar un ceas, niște copii ignorați până de curând.
Lasa un raspuns