De la an la an, de 23 de ani încoace, Sfânta Seară de Crăciun de la Poiana Stampei adună tot mai mulți oameni, care participă, cu mic, cu mare, la acest frumos eveniment devenit tradiție.

Astfel, în această seară sfântă, comuna răsună a colinde și urături și ca dovadă că programul este tot mai complex de la an la an, în seara de Crăciun de anul acesta, la Poiana Stampei au poposit artiști extrem de iubiți și apreciați de toată lumea.

Și cum fără Dumnezeu nu se poate face nimic, evenimentul a debutat, ca de fiecare dată, cu Slujba de binecuvântare oficiată de preoții din comună.

„Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este singurul eveniment nou în istoria omenirii. În Vechiul Testament, înțeleptul Solomon spunea că nu este nimic nou sub soare, dar el nu știa de fapt că se va naște Mântuitorul Iisus Hristos, cel profețit de prooroci. Și iată că, prin Nașterea Sa, fiul Lui Dumnezeu a venit în lume ca cel mai prețios dar și cea mai frumoasă dovadă a iubirii și milostivirii Lui Dumnezeu pentru omenire. A venit în lume să se nască, să crească și pe noi să ne mântuiască. De aceea, Sărbătoarea Nașterii Lui Iisus Hristos este o sărbătoare a bucuriei că Dumnezeu a trimis pe fiul Său în lume. Vă doresc să aveți Sărbători luminate, să vă aducă bunul Dumnezeu sănătate, bucurie, prosperitate în casă și în familiile dumneavoastră, iar anul care vine să fie, în primul și în primul rând, un an cu pace, un an care să ne aducă bucurie și realizări. La mulți ani fericiți!”, a spus preotul Sorin Ilie Cormoș.

Și pentru că, prin activitatea lor, promovează comuna Poiana Stampei, invitații au primit diplome de excelență din partea primarului Viluț Mezdrea și a viceprimarului Vladimir popescu, iar jurnalista Raluca Bercea a primit trofeul spectacolului „Sfânta seară de Crăciun”.

„Mă bucur enorm să văd că sala Casei de Cultură că a devenit din nou neîncăpătoare pentru dumneavoastră și asta ne dă de gândit pentru viitor, să dezvoltăm un proiect, să mai mărim un pic această sală, pentru a încăpea cu toții. Dar, iată ce frumoasă este această sală cu dumneavoastră veniți pentru Sărbătoarea Crăciunului, o sărbătoare cu însemnătate pur creștină. Desigur că nu vor lipsi nici obiceiurile specifice trecerii în noul an, pentru că, în curând, vom păși în 2024 și trebuie să pășim așa cum este tradiția și specificul locului și al Bucovinei. Mulțumim că ați dat curs invitației noastre și ați lăsat totul acasă, pentru a putea fi astăzi împreună, aici. Avem o mulțime de surprize și sperăm să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor dumneavoastră”, a transmis primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea.

Pe scena de la Poiana Stampei a urcat și primarul comunei Coșna, Gavril Pardău, vechi prieten al acestei localități, care a venit însoțit de Ansamblul „Coșnencuța”.

„Mulțumesc, domnule primar, pentru invitația pe care ne-ați făcut-o nouă, coșnenilor, de a fi prezenți astăzi la evenimentul de la Poiana Stampei. Felicitări pentru ceea ce reușiți să faceți aici, în comună. Vă doresc tuturor Sărbători cu bine, un Crăciun fericit și împlinit în continuare și un 2024 fericit. La mulți ani și numai bine!”, a spus primarul comunei Coșna, Gavril Pardău.

Artista bucovineană Angelica Flutur a încântat publicul cu vocea ei caldă și colindele și melodiile tradiționale, aducând o notă autentică evenimentului, iar publicul a răsplătit-o cu ropote de aplauze. Și cum îndrăgita artistă își serbează ziua de naștere pe 26 decembrie, toți cei prezenți la Poiana Stampei i-au cântat în avans „La mulți ani”.

Printre invitați s-a numărat și Roman Boca, fondatorul Dorna Medical, care este și cetățean de onoare al comunei Poiana Stampei. El a urat tuturor să aibă parte de Sărbători binecuvântate și l-a îndemnat pe edilul Viluț Mezdrea să fie la fel de performant ca și până acum.

„Stăteam aici în primul rând și mă gândeam cât de frumos este să fii primar al unei asemenea comune. E un dar, e un privilegiu să ai oameni atât de deosebiți și mă uitam cu câtă naturalețe cântă. E în firea lucrurilor să fii așa, și așa sunt oamenii de aici. Îi cunosc pe marea majoritate din comuna Poiana Stampei pentru că am avut onoarea și privilegiul să-mi acordați diploma și titlul de cetățean de onoare și vă mulțumesc și cu această ocazie dar vreau să vă felicit pentru ceea ce faceți. Să aveți parte de un Crăciun binecuvântat alături de toți cei dragi și anul 2024 să vină cu împliniri și cu realizări deosebite. Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți și mențineți această tradiție aici, în comuna Poiana Stampei și în toată Bucovina. Domnule primar să nu fii mai prejos. Știu că există o concurență cu toți primarii din Bazinul Dornelor, mențineți-o tot așa, că nu face decât bine. Vă mulțumesc din suflet că mi-ați dat această onoare și această ocazie să vorbesc”, a transmis Roman Boca, fondatorul Dorna Medical.

Și pentru că arhicunoscuții Romică Țociu și Cornel Palade au fost prezenți la Poiana Stampei, evenimentul nu putea decât să fie unul reușit și pe placul tuturor celor prezenți, oamenii simțind la un moment dat că parcă fac parte din Revelionul de la Antena 1, unde cei doi artiști sunt protagoniști de ani buni.

Nu doar artiștii consacrați au fost în centrul atenției, ci și talentații artiști locali și ansamblurile folclorice din zonă, care au oferit numeroase surprize și momente pline de emoție. Unul dintre momentele speciale a fost recitalul de colinde susținut de măicuțele de la Mănăstirea „Piatra Fântânele”.

„În fiecare an venim cu ceva nou în programul nostru. Încercăm să aducem de fiecare dată buna-dispoziție în sufletele și pe fețele celor care participă, și nu puțini la număr, la acest frumos eveniment pe care îl organizăm cu multă dragoste. Am preluat practic această tradiție, acest eveniment, și vrem ca de la an la an, să-l ducem mai departe pentru a-l transmite generațiilor mai tinere și a fi mândri și bucuroși de ceea ce înseamnă Poiana Stampei, tradiție și autenticul nostru local. Pe cei care astăzi au venit prima dată în Poiana Stampei îi invităm să mai vină. Avem calendar cultural al evenimentelor de peste an și toate au farmecul, frumusețea și splendoarea lor. Prezența numeroasă ne obligă să organizăm astfel de evenimente cu și mai mare profesionalism, implicare și dedicare pentru ei, pentru cetățenii noștri”, a conchis edilul Viluț Mezdrea.

Seara s-a încheiat cu un impresionant foc de artificii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.