Protestul a fost organizat de către Asociaţia Forestierilor din România care su susținut că au reușit să adune în Piaţa Victoriei peste 5000 de persoane venite din întreaga țară. Marea nemulţumire a forestierilor este preţul mare al masei lemnoase impus de RNP prin Direcțiile Silvice. ,,Vrem ca preţurile să revină la o normalitate, la valoarea celor care erau la finalul anului trecu. Acum, din cauza deciziei Romsilva de a creşte cu 300 la sută preţul minim de pornire la licitaţii, practic activitatea noastră este blocată” a declarat, Ciprian Muscă, preşedintele Asociaţiei Forestierilor din Bucovina.
Dintre solicitările celor de la Asociaţiei Forestierilor din Bucovina amintim de: adoptarea în regim de urgenţă a unor decizii care să permită accesul real la resursa de masă lemnoasă, modificarea contractului de vânzare-cumpărare impus unilateral de RNP şi eliminarea clauzelor abuzive ce contravin legislaţiei în vigoare, reprogramarea licitaţiilor principale la direcţiile silvice unde s-a adjudecat mai puţin de 50% din volumul oferit la licitaţie, cu preţuri de pornire /de referinţă la nivelul preţurilor de pornire la licitaţie practicate anul trecut.
Lasa un raspuns