Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, a vizitat vineri, 12 martie, Palatul Administrativ din Suceava pentru a vedea cu ochii lui realitatea din teren, adică pagubele produse de incendiul violent care a mistuit mansarda și acoperișul clădirii de patrimoniu. Astfel, acesta a subliniat că va susține, prin alocarea de fonduri, reabilitarea clădirii emblemă a Sucevei.
Cseke a declarat că așteaptă finalizarea expertizei tehnice care este în curs de derulare la Palatul Administrativ și, prin Compania Națională de Investiții, vor fi găsite soluții financiare pentru ca lucrările să fie demarate, iar clădirea să redevină ceea ce a fost odinioară.
„Orice moment nefericit, cum este cel de la Palatul Administrativ, trebuie să ne îndemne să fim solidari și să ne sprijinim la nevoie. Încă din prima zi în care am avut o convorbire telefonică cu domnul președinte Flutur, l-am asigurat că Guvernul are soluții financiare și tehnice pentru ca Palatul Administrativ să fie reclădit. Voi sprijini clar reabilitarea Palatului Administrativ din Suceava”, a declarat ministrul Attila Cseke.
Lasa un raspuns