Luni au început înscrierile pentru sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2022 și se vor încheia pe data de 25 iulie.

La sesiunea de toamnă la Bac 2022 ce va începe pe 16 august se pot înscrie elevii care nu au promovat examenul în sesiunile anteriore, dar și cei care au promovat vara aceasta examenele de corigențe.

Calendar Bac 2022 – sesiunea de toamnă. Când au loc examenele

16 august 2022: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

17 august 2022: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

18 august 2022: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

19 august 2022: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

22 – 23 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

24 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

25 august 2022: Evaluarea competențelor digitale – proba D

26 și 29 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)

1 – 2 septembrie 2022: Rezolvarea contestațiilor

3 septembrie 2022: Afișarea rezultatelor finale

Acte necesare pentru înscrierea la Bac 2022 – sesiunea de toamnă

dosar;

poze ¾ (2 bucăți);

copie certificat de naștere și carte de identitate;

foaie matricolă;

cerere-tip;

adeverință de recunoaștere a probelor, pentru elevii care au promovat anumite probe în sesiunile anteriore;

cerere către inspectorul școlar general – pentru candidații din alte județe

75,2% – rata de promovare la sesiunea din iunie-iulie

În prima sesiune a examenului de Bac 2022, au promovat 75,2% iar un număr de 222 de elevi au promovat examenul cu media 10.

Pentru a promova examenul de bacalaureat, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să-și fi echivalat sau recunoscut toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;

să susţină toate probele scrise şi să obțină minimum nota 5 la fiecare dintre acestea;

să obţină minimum media 6 la probele scrise.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.