Obiectivele de investiții ce ieri erau doar pe hârtie, astăzi încep să se concretizeze, iar comuna Voitinel să se transforme, din nou, într-un șantier. Altfel spus, o serie de proiecte guvernamentale, europene sau locale se vor transforma anul acesta în investiții moderne și sustenabile. Trebuie spus că proiectele aflate în derulare în această comună însumează 7,5 milioane de euro.
Primărița comunei Voitinel, Maria Pleșca, a dat deja ordinul de începere a lucrărilor pentru marea majoritate dintre ele, iar constructorii s-au apucat de treabă.
Astfel, a început construcția propriu-zisă a locuințelor pentru tinerii specialiști din comună, o investiție finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Practic, este vorba despre patru apartamente al căror consum de energie este aproape egal cu zero, un aspect important în contextul creșterii prețurilor la energie. Tot în cadrul acestui proiect este prevăzută și construirea unei stații de încărcare pentru mașinile electrice.
„Termenul de finalizare a lucrărilor este de 24 de luni, însă eu cred că anul acesta construcția va fi gata”, a spus primărița comunei Voitinel, Maria Pleșca.
De asemenea, ea a anunțat că anul acesta vor fi finalizate și lucrările de reabilitare și modernizare a șase drumuri din comună, ce însumează un total de aproximativ 3,5 kilometri.
Această investiție a fost demarată anul trecut, după ce Primăria Voitinel a primit finanțare de la Guvern, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Tot la capitoulul infrastructură rutieră, prin Compania Națională de Investiții, se lucrează în zona de munte a comunei la modernizarea a alți aproximativ doi kilometri de drum, investiția prevăzând și construirea unui pod.
De asemenea, cu bani de la bugetul local, anul acesta sunt în lucru 700 de metri de drum, ce însumează mai multe străduțe care se asfaltează sau betonează.
Și pentru că localitatea este în plină ascensiune, după ce au fost extinse rețelele electrice, Primăria Voitinel a alocat și banii necesari extinderii iluminatului public, lucrări ce vor fi finalizate tot anul acesta. Iar pentru a face economie la facturile la energie electrică, prin PNRR, în localitate va fi construit și un parc fotovoltaic, ce va asigura curentul electric pentru toate instituțiile din comună și pentru iluminatul stradal.
„Așteptăm să semnăm contractul de finanțare pentru această investiție ce va contribui semnificativ la reducerea facturilor pe care Primăria le plătește în prezent”, a spus Maria Pleșca.
Investițiile în educație continuă la Voitinel
Chiar dacă Școala Gimnazială Voitinel a fost modernizată, primărița Maria Pleșca nu ratează nicio axă de finanțare în acest domeniu și asta pentru că a înțeles cât de importantă este educația. Astfel că, deja au început lucrările de eficientizare energetică a Școlii Gimnaziale, în care învață aproximativ 1000 de elevi.
„Jumătate de școală a fost deja eliberată, elevii fiind mutați într-un spațiu închiriat de Primărie. Acest proiect prevede ample lucrări interioare și exterioare, dar mai ales în ceea ce privește sistemul de încălzire al unității școlare. Noutatea este că vor fi montate și pompe de căldură”, a explicat primărița.
Ea a adăugat că banii pentru această investiție au fost atrași prin Agenția Fondului pentru Mediu.
Tot anul acesta, școala va fi dotată cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale, iar cea mai mare mulțumire a Mariei Pleșca este că elevii din comună vor începe noul an școlar într-o școală modernizată și dotată la standarde europene.
De asemenea, în lucru este și terenul de sport din comună, investiție așteptată de copiii de aici.
„O altă veste bună este faptul că am fost selectați să construim o școală verde la Voitinel, ceea ce înseamnă că elevii nu vor mai trebui să învețe în două schimburi. Practic, vom construi un corp nou ce va găzdui 12 săli de clasă. De asemenea, noua clădire va dispune și de grupuri sanitare proprii”, a subliniat primărița Maria Pleșca.
Ea a precizat că, la finalul lunii martie, a primit confirmarea de la Ministerul Dezvoltării că investiția va fi finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar imediat ce procedurile legale vor fi îndeplinite, va semna contractul de finanțare a investiției.
Și chiar dacă în comuna condusă de Maria Pleșca lucrurile sunt așa cum ar trebui să fie într-o localitate europeană, primărița este mereu atentă la nevoile cetățenilor și, acolo unde este cazul, intervine mereu și implementează noi și noi proiecte de investiții.
Lasa un raspuns