Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, îi ia apărarea actualului președinte al CCR, Valer Dorneanu, după ce Consiliul Superior al Magistraturii l-a acuzat că a încălcat independența justiției. Zegrean susține că justiția este ”prea sensibilă”, dacă la orice luare de poziție publică se consideră că i s-a afectat independența.

”Am urmărit interviul acordat de domnul Dorneanu și mie nu mi s-a părut că dumnealui a încălcat independența justiției. Este vorba despre un dosar care nici măcar nu a fost înaintat Curții Consituționale. Dacă dosarul era la Curtea Constituțională, atunci nu avea voie să vorbească, pentru că era acuzat de antepronunțare, dar cum noi nu avem un astfel de dosar, atunci că dumnealui putea să exprime o opinie.

Mie nu mi s-a părut că a afectat independența justiției, dar dacă justiția este atât de sensibilă încât orice spune oricine îi afectează independența, înseamnă că au de ce să stea pe gânduri, nu? Eu cred că justiția nu este atât de sensibilă încât orice poziție publică a cuiva să o afecteze. În sălile de judecată, avocații sunt mult mai virulenți împotriva justiției decât se întâmplă în unele declarații publice”, susține Augustin Zegrean, pentru STIRIPESURSE.RO.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.