„Graţierea este un act de clemenţă. În toate ţările se practică. Nu vreau să dau exemplul preşedintelui SUA care a graţiat 355 de oameni condamnaţi la închisoare pe viaţă. Nimeni nu a contestat. Oriunde e necesară graţierea, oriunde în lume şi în orice orânduire socială. În 1990, s-au graţiat diversele infracţiuni comise în timpul regimului comunist. În 1964, au fost amnistiate infracţiunile politice. Dacă nu s-ar fi amnistiat, foarte mulţi ar fi murit în închisori. Aceasta e o problemă de politică penală. Totdeauna poţi să alegi pe cine graţiezi şi pe cine nu. Nimeni nu poate contesta asta, iar Curtea Constituţională a spus mereu că nu se implică în probleme de politică penală. Parlamentul e cel care stabileşte politica penală a ţării sau Guvernul în situaţia aceasta. Ei ştiu cel mai bine. De regulă, legile acestea, la noi, s-au dat când se exagera în anumite domenii. În timpul comunismului a fost o perioadă în care oamenii erau condamnaţi că mergeau şi furau de pe câmp după ce se termina culesul. A fost un decret, 406. Exista riscul ca toată ţara să aibă dosar penal, inclusiv copiii care mergeau în practic. Dacă veneau acasă cu o plasă de mere puteau fi cercetaţi penal, dar sigur că nu aveau vârsta pentru a fi trimişi în judecată. Se dă graţiază anumite fapte în funcţie de amploarea lor. Au fost atât de mulţi oameni condamnaţi pentru că au furat de pe câmp sau pentru că şi-au tăiat propriii viţei încât ajungeam ca toată ţara să fie cu cazier judiciar. Aşa că s-a dat amnistie şi s-a spus că nu se mai consideră întâmplate acele fapte. A fost altă perioadă în care foarte mulţi au fost condamnaţi pentru tentativă de trecere a frontierei pentru că voiau să fugă din ţară de binele comunist. Şi aveau dosar penal. Asta înseamnă politică penală. Statul stabileşte: am prea mulţi condamnaţi sau am prea mulţi care comit abuz în serviciu şi atunci nu graţiez abuzul în serviciu pentru că le dau curaj să o facă în continuare. La noi, se ştie, cei mai mulţi din închisori sunt cei cu furt şi vreau să vă spun că acum se pedepseşte foarte tare. Înainte, pedeapsa pentru furt era de la 3 luni la 2 ani. Dacă făceai 70 de furturi, făceai doi ani. Acum, dacă ai mai multe furturi, poţi ajunge la 32 de ani de închisoare pentru furt.

Şi în Europa se practică. Spania a avut mari probleme cu sistemul penitenciar şi au făcut şi ei graţieri multe şi tot nu au fost destule. Până la urmă, au fost sancţionaţi şi ei, şi ungurii, şi mai mulţi pentru condiţiile grele din închisori. Am văzut recent celula în care locuieşte tipul acela din Norvegia care a împuşcat 80 de oameni. Să mă iertaţi şi românii să mă ierte. Mulţi nu au acasă condiţiile pe care le are el în penitenciar. Unui infractor din Bistriţa care a făcut patru ani şi jumătate de închisoare în Olanda i-a părut rău când a fost eliberat fiindcă acasă nu a trăit niciodată aşa de bine ca acolo. E o chestie de civilizaţie până acum şi de maturitate a societăţii. Noi, românii, 98% ne declarăm creştini. Ce zice acolo? „iartă, Domane, păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”.

Niciodată criminalii, tâlharii, violatorii nu au beneficiat de amnistie şi graţiere, cei care comit infracţiuni cu violenţă. De data aceasta, nici hoţii, deşi acolo suntem noi suverani, la infracţiunile de furt. Altădată, ei scăpau primii, dar acum nu scapă. Este o lege foarte soft. Foarte puţini vor beneficia de ea, cei care sunt condamnaţi prin legi speciale, deci nu prin Codul Penal, cei cu infracţiuni la Legea circulaţiei, la legea Codului silvic, braconieri. Infractorii adevăraţi care repetă povestea puşcăriabilă nu vor fi eliberaţi. Cei care beneficiază de actuala reglementare nu cred că vor fi înapoi după două luni cum am auzit că se spune. Cei peste 60 de ani pot fi eliberaţi dacă plătesc prejudiciul cauzat prin infracţiune, iar dacă nu plătesc, într-un an de zile se întorc înapoi în penitenciar, aşa zice în proiect. Este prima dată când văd o astfel de formulare, ceea e e bine fiindcă acesta e scopul procesului penal să fie recuperat prejudiciul şi el să fie reeducat. Iertat să-mi fie: un om după 60 de ani nu mai poate fi reeducat. Preocuparea lui e cu totul alta, îşi face locul de veci şi îşi pregăteşte rugăciunile pentru ziua de apoi. Nu îl poţi reeduca. Şi sigur că e normal să fii clement”, susţine Augustin Zegrean, într-un interviu acordat timponline.

Fostul preşedinte al CCR susţine că trebuie să acordăm încredere statului, atunci când adoptă astfel de măsuri cum sunt amnistia şi graţierea.

„Protestele sunt întotdeauna justificate pentru cei care le fac. Ei au un motiv să iasă în stradă. Eu nu m-am dus, de exemplu. Când ai o nemulţumire, trebuie lăsat omul să îşi strige nemulţumirea. Dacă nu mai avem încredere în stat, în cine să mai avem încredere? Ei ştiu mai bine. Eu nu ştiu câţi oameni sunt în închisori şi cât de aglomerat este acolo. Ştiu doar că există riscul iminent de a fi sancţionaţi de CEDO printr-o decizie pilot privind condiţiile grele din penitenciare. În ultima vreme am fost condamnaţi de nenumărate ori. Probabil Guvernul ştie câte despăgubiri a fost obligat să plătească pentru condiţiile grele din închisoare. Dacă confunzi statul cu cel care este la putere, poţi avea încredere sau nu, dar câtă vreme guvernanţii au fost aleşi de o majoritate, ea decide. În democraţie nu există alt criteriu decât majoritatea decide. Dacă majoritatea are încredere în această putere, trebuie să avem încredere în ei. Parlamentul e forul legiuitor al ţării, dar nu trebuie să ne sperie asta. Legile nu sunt făcute pe vecie. Ele se schimbă. Şi acesta poate fi un argument pentru amnistie şi graţiere. Azi o faptă e considerată infracţiune, mâine nu mai este, mai ales în domeniul economic. De aceea e bine să facă din când în când câte o lege de graţiere sau de aministie. După 15 ani nu e prea repede. Proiectul pe care eu l-am văzut nu e mai mare ca cele dinainte. Ultima mare graţiere a fost în 1988 când practic s-au golit penitenciarele. Apoi a mai fost una în 1990 pentru alte fapte care nu au fost avute în vedere la cea din 1988”, mai arată Augustin Zegrean.

Zegrean arată că îi înţelege pe procurorii care se plâng că prin graţiere li se năruie munca depusă pentru a-i băga în închisoare pe infractori.

„Sigur că procurorii nu vor fi niciodată de acord cu graţierea şi amnistierea fiindcă acesta e jobul lor să prindă hoţii şi să-i ducă la închisoare. Ei prin asta îşi văd năruite rezultatele muncii lor. Nu cred că este aşa. Eu vă spun că un om, după ce stă cu spaima în suflet, un an, doi, cinci până îl judecă, până ajung să îl trimită în închisoiare deja şi-a ispăşit pedeapsa. E mai greu să stai cu spaima pe tine că te prinde decât după ce ştii că te-a condamnat. Sunt lucruri foarte serioase care trebuie discutate. E o ştiinţă aceasta, cu pedepsele, pe care, din păcate, nu o mai practică nimeni la noi. Ce ajunge în spaţiul public sunt emoţii legate de persoane, de nume, de situaţii. Ce să zic? Poate cei care au ieşit în stradă au fost victime ale unor infracţiuni de corupţie. Au fost obligaţi să dea mită, şpagă cum se zice, cea măruntă care să dă peste tot şi s-au dus acolo din furia faţă de funcţionarul public căruia trebuie să îi dea şpagă. Ei, funcţionarul acela nu e la închisoare, e tot acolo şi tot aşteaptă să i se dea şpagă. Nu se rezolvă mare lucru. Nu vom fi mai cinstiţi dacă se dă sau nu graţierea asta şi amnistia. Nu vom fi mai cinstiţi!”, mai spune fostul preşedinte al CCR.

Sursa: www.stiripesurse.ro