Miercuri, 29 iulie 2020, la ora 10:00, în Piaţa „Tricolorului”, din municipiul Suceava, se va desfăşura „Ceremonia publică de intonare a imnului naţional al României”, organizată de Garnizoana Suceava, în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Bogdan Vodă” al judeţului Suceava, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Bucovina” al judeţului Suceava şi Primăria Municipiului Suceava, cu prilejul aniversării „Zilei imnului naţional al României”.
La eveniment participă reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene şi locale, structurilor aparţinând sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere, asociaţiilor veteranilor de război, Asociaţiei „Cultul Eroilor” Suceava, instituţiilor publice, partidelor politice, asociaţiilor, ligilor, fundaţiilor, mass-mediei locale şi societatea civilă.
Lasa un raspuns