Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava au indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism, identificat în trafic, în urma unei acţiuni, care figura în bazele de date ca fiind căutat de autoritățile din Marea Britanie, în aceeaşi zi.
Vineri, 6 septembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului internațional cu autovehicule furate.
Astfel, în jurul orei 17.30, în localitatea Volovăț (județul Suceava), polițiștii de frontieră au observat şi oprit în trafic un autoturism, cu număr de înmatriculare specific Regatului Unit.
„În urma verificărilor efectuate, colegii noştri au constatat faptul că, mijlocul de transport, figurează în baza de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autorităţile din Marea Britanie, în aceeaşi zi”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră Suceava, Alina Petraru.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 200.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării și definitivării cercetărilor.
Lasa un raspuns