„E un drum extrem de important, strategic. Consiliul Județean se străduie de mult cu deschiderea spre Ardeal. A mai rămas o porțiune de 3,6 kilometri, pe traseul Glodu – Pasul Bilbor, să ieșim spre Harghita, spre Toplița. Am făcut o solicitare Consiliului Județean Harghita, să prindă și ei în priorități modernizarea porțiunii de drum, în așa fel încât Bazinul Dornelor să fie conectat la zona Ardealului”, a declarat președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur.
Potrivit expunerii de motive, prin modernizarea drumului dintre localitatea Panaci, județul Suceava și localitatea Bilbor, aflată la limita județului Harghita, se va scurta distanța de transport între cele două localități, respectiv între cele două județe cu 110 km.
„Este extrem de important pentru noi acest drum, pentru zona turistică a Dornelor, pentru investiții economice”, a mai adăugat Gheorghe Flutur, care a spus că se dorește finanțarea proiectului prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Ai zice ca,din cand in cand,domnul col.(r) Gheorghe Flutur simte nevoia sa o ia pe aratura si sa ne minta,in uimitoare prim si gross-planuri in care ni se uita in ochi,increteste fruntea si nu mai poate de Bukowina de care-l doare-n kur, ceva de speriat,soro!
Daca vi se pare exagerat tonul,o sa vedeti mai jos ca nu aveti de ce!
Si atunci,ce sa fie,oare? De ce o ia de la capat cu drumul de trista pomenire Panaci-Bilbor, pentru care a mai taiat de 3(trei) ori panglica de inaugurare,in celalalt mandat al sau,ca succesuri ale regimului kioristo-pedelist ?…
Cautati pe internet,o sa-l vedeti in toata splendoarea sa scrofuloasa alaturi de corifeii pedelismului care au belit banii publici pentru sine sau pentru altii,ca sa finanteze cu ei statul paralel,acela care are un corespondent proportional si pe la noi,nebagat in seama,ca nu a venit inca momentul.
Domnul Pardău Dumitru,in special,om de mare valoare,un fel de capo-di-tutti-capi al mafiei din zona apelor minerale dornene dar si al turismului,cu sediul de campanie la Dorna-Candreni,pe-acolo pe unde capitalismul a functionat brici si in perioada 1948-1989,este omul cheie,cel ce va poate da indicii despre adevaratele motivatii si impulsuri care il anima pe domnul Flutur ca sa anunte un nou elan stahanovist in “confectionarea” drumului Panaci-Bilbor,o sa vedeti de ce…
Domnul Pardau are un fin greu de omis/demis,mare spion sau tradator,alegeti dvs. ,deci este nasul lui MRU, despre care se pot spune multe dar despre care si mai multe nu se pot spune… Din acest motiv ,dar nu numai ,in presa (ca sa nu avem discutii) s-a vehiculat cu argumente greu de combatut ca apele minerale de pe-acolo asunt,de fapt, apele in care se scalda SIE,ca sa ma exprim ,asa,mai pe departe!
Ca domnul Pardau cu tot neamul sau de pardăi&mezdrei&pisdelli fiind un fel de vatafi de arie,aria fiind o portiune a campului tactic al alegatorilor din zona de munte… Acum nu ca alte ape de pe-acolo,ale domnului Valvis,de exemplu,ar fi ca apa sfintita,nu… Deoarece si dumnealui este facut dupa o formula de incalcit creierii,ca sa se lase omu’ pagubas si sa nu-i mai caute in ADN,ca cum sa iesi din impas cand afli ca dumnealui este nascut in Grecia,a locuit in Iugoslavia,este din parinti de etnie incerta,a locuit in Elvetia,are studii umaniste cam de ape minerale,adica filozofie&pedagogie,are afaceri in Romania,precum si alte elemente de extraneitate care ,inainte de a fi obositoare,te pun pe ganduri si te indeamna sa te lasi pagubas,cam cum a patit ardeleanul care a mers la film cu pretena sa dar a trebuit sa plece si s-o lase acolo deoarece isi prinsese un koi in scaunul rabatabil…
Iar mai jos se afla apele Bucovina,frumos nume,fost-au acestea prin anii de la Dumnezeu 2001-2004 ale altui domn care nu a avut nici o legatura,nu-i asa,cu servicii de informatii,fie ele si siriene corcite cu cele romanesti… Deoarece ele erau ale unui oarecare Hayssam ,ca gen, iar ca specie Omar… Iara acesta,fiindu el strânsu de oauă in 2004,cam pe vremea cand omu’ nu dadea nici mucii pe el,adică pe Basescu,acesta,Hayssam,nevand deci nici o legatura cu serviciile,a sponsorizat campania electorala a numitului kior cu sumulica de 9(noua) milioane de dolari,printr-un frumos arabesc consacrat de Basescu&Felix Tataru,respectiv o plata incrucisata,cam asa: deci faci tu,mai Felix,o reclama pentru sprijinirea manastirilor din Bucovina ,o pune binecredinciosul Hayssam pe pet-ul sau de apa si te/ne plateste dumnealui cu suma respectiva…Ca de-acolo s-a naravit kiorul la Hayssam pe care il cunostea inca de pe cand slujea la Antwerp,la scoala de ucenici a lui Victor Bout,văzând ca iaste de unde…
Aflam toate acestea din ziare si blog-uri ale unor bucovineni,mai mult sau mai putin de pripas,sa fim bineintelesi.
Acuma,cum este cu “confectionatul”?
Iaca asa: deci in cele trei taieri de panglica,in care domnul Flutur dadea ca sigur faptul ca inauguraseu,cumva,drumul Panaci-Bilbor,care scurteaza drumul spre Ardeal cu 100 km.,il face mai sigur pe timp de iarna precum si alte povestiri,deci in chestia asta constructor a fost domnul Conţac,de la Botosani,element transpartinic,cunoscut,îndeobste,drept confectioner de cămăşi,iar nu de drumuri! Caci era vorba despre un drum care,pana sa ajunga in Ardeal ,era menit sa ajunga la apele lui Pardau&MRU,ceea ce s-a si intamplat! Insa ,oarecand,nu la mult timp,drumul s-a fâsâit,betonul s-a fisurat,specificatiile tehnice fusesera tratate ca camasile de la second-hand…
Si iarasi bani,inaugurari,taieri de panglici,ca sa fie bine si sa ,ca sa zicem asa,valorificarea esecului temporar,intr-un limbaj nespecific si neaccesibil oricarui civil prost,care n-are si el,acolo,macar un grad,fie el si in rezerva!
Dar unde s-a perdut domnul Pardau,in ultimul timp? Lucrul dracului,cu cateva zile inainte ca domnul MRU sa se lase la quasivatră,pe caz de troahnă&gutunari,deci domnul Mitica s-a cerut insistent sa fie scos de pe listele PNL, unde detinea un frumos loc fruntas,deoarece si-a amintit ca ,intr-un puseu de gross-de-obraz mai vechi,cam era usor penal,ceea ce la liberali nu se face,draga!
Să fi venit vremea ca să asta,cum ar zice domnul Ponta,adica,sa fie iarasi nevoie de finantatre pentru cine stie ce actiune,congres la baioneta,alegeri interne,ruperi,trădări,care nu se mai poate, deoarece?
Pentru ca ,se stie,si alti aquari vestiti ,cum ar fi fratii Micula,de la Bihor (“chemical brothers..”) de pe unde sunt si domnii Blaga si Bolojan,investesc o parte din beneficiile din izvoare in liberalism,in diferitele sale ipostazuri… Sa fie,oarecum,ca invierea lui Lazar,adica sa fi zis Gheorghe,catre Mitica: Scoala-te,bă,că vin vremuri grele, si daca mai stai,asa,pe-o coasta,si nu misti din urechi,vine Stan,de la şes,si cum sunt ei lacomi,te lasa si fara apa !
Iar Mitică sa fi zis: Bine,frate,da’ fă şi tu drumul Panaci-Bilbor,că l-ai făcut de gândeşti ca esti la Botoşana/Comanesti,cand ati venit voi din Ardeal,la 1762!
Si ,in fine,se cuvine sa lamurim si episodul cu groff-ul de la Miercurea Ciuc,ala cu care ar avea domnul Flutur de definitvat ultimii kilometri care îi separă drumul de Ardeal..
Deci,la precedenta strigare ,despre care tocmai facusem vorbire,s-a intalnit domnul Gheorghe cu acel groff,din vremea aceea ,caruia i-a explicat ,cum numai el stie,ca cât de important este sa mântuie si cei 12 km. (atâţia erau atunci…) ca sa se lege cu Ardealul si viceversa!
Iară acel groff i-a raspuns pe indelete,rar,cam cum vorbeste un anume sef de stat de astazi,cam asa:
“As vrea sa pot sa sper ca intr-o buna zi as putea sa ma gandesc la eventuale legaturi care sa aduca prezumptive foloase ambelor parti dar deocamdata nu as avea motive sa banuiesc ca as putea spera…”
Cam asa cum ii raspunsese,in alte vremuri,Departamentul de Stat al SUA lui Ceausescu,cand acesta l-a invitat,la rupere,pe Reagan sa faca o vizita in Romania: “ As vrea sa pot sa sper ca vreodata…”,citand,evident,din dorinta presedintelui american.
Caci eu nu pot sa cred si sa sper ca domnul Flutur s-a bolunzit intre timp si nu mai stie ca joagării,şogorii din Har-kov, au alta agenda,ei au alte planuri care nu se leaga cu ale noastre,ei au fel de fel de proiecte,cum ar fi :”Drumul Lemnului”,”Drumul Apelor Minerale”,”Drumul Aurului”,altele,in care elementul comun este ,exclusiv,caracterul bozgoresc,autonom…
Igen!
Că de ce să treacă drumurile peste Carpati,spre ţara voastră de büdos olach,si sa nu merga spre ţara noastră,spre Balaton??
Asa incat,cei 3/12 km vor ramane si acum neconfectionati,insa este foarte posibil ca drumul apelor care duce la naşul lui MRU,sa se faca,pe bani buni,ca să asta !
Iar herr Ghită Schmetterling sa mai taie o panglica inaugurala,ca doar n-o fi perdut foarfeca!
Ja Wohl!
m-ai plictisit ingrozitor.nu stiu cati bani iti da dragnea sa-l sugi,oricum sunt putini.
esti un gunoi.