Localitățile din judetul Suceava au primit fonduri pentru echilibrarea bugetelor locale, pe anul în curs, dar și pentru anii 2017-2019. Aceste sume au fost aprobate de Consiliul Judeţean, ele fiind comunicate de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava .

Comuna suceveană Vama se află printre primele 10 comune din județ, din punct de vedere al sumelor pe care le-a primit de la Consiliul Județean Suceava și de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava. Astfel, această comună a primit peste două miliarde de lei vechi de la Consiliul Județean, precum și peste 8 miliarde de lei vechi de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava .

 

Consilierul județean Petru Preutescu,  alături de vămeni

Membru al Comisiei pentru studii, programe, prognoze, buget-finanţe, societăţi comerciale, regii autonome şi servicii, consilierul județean, Petru Preutescu, solicită de fiecare dată cât mai multe fonduri pentru comuna Vama.

„În urma negocierilor pe care le-am avut în cadrul Comisiei, am reușit să reușit să conving că această comună are cu adevărat nevoie de acești bani. Am vorbit și primarul Baltag, care a spus că va investi și în școala de pe Strâmtura. Am „tras” de fiecare dată pentru comuna mea, și mai ales pentru oamenii de aici. Sper ca oamenii să înțeleagă acest lucru”, a declarat Petru Preutescu.

Primarul comunei Vama, Neculai Baltag, s-a arătat mulțumit de banii primiți, menționând totodată că se știe exact în ce domenii vor fi investiți acești bani.

„Mulțumit. Mergem înainte. Mai ales dacă așa s-a hotărât. Oricum nu ajung. Avem datorii la „Utilități și Mediu”, mai avem o povară cu gazul metan,  mai avem datorii  la rampa de deșeuri. Numai bine îi împărțim. Trebuie să le plătim pentru că altfe, treaba nu e bună. Consider că și-a adus aportul și Petru Preutescu, cel care ne reprezintă în Consiliul Județean, n-a uitat că este vămean și ne-a ajutat de fiecare dată”, a conchis primarul comunei Vama, Neculai Baltag.

One Response

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.