Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a anunțat că, în ședința deliberativului județean de la sfârșitul acestei luni, va veni cu un proiect de hotărâre pentru aprobarea Programului privind acordarea de finanțări nerambursabile în anul 2024 din bugetul propriu al județului Suceava, pentru activități nonprofit de interes județean.
„Atragerea societății civile în procesul de dezvoltare economică şi socială a județului este foarte importantă, sugestiile şi propunerile venite din partea sectorului neguvernamental fiind, de cele mai multe ori, realiste şi bine fundamentate. După cum bine cunoașteți, Consiliul Judeţean Suceava a căutat, în fiecare an, în limita posibilităților, să sprijine activitatea persoanelor juridice fără scop patrimonial: asociațiilor și fundațiilor”, a spus președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
Potrivit șefului administrației județene, modul în care Consiliul Judeţean poate acorda ajutor financiar nerambursabil este reglementat de Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte principii şi proceduri clare de atribuire a contractelor de finanţare și de Legea nr. 350/2006 a tinerilor, cu modificările ulterioare.
Potrivit art. 3 din actul normativ, prevederile legii se aplică pentru atribuirea oricărui contract de finanțare din fonduri publice, cu excepția celor finanțate din fonduri externe nerambursabile. Finanţările nerambursabile nu se acordă pentru activităţi generatoare de profit.
În conformitate cu prevederile Legii 350/2005, atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecției publice de proiecte, în limita fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetul Judeţului Suceava, cu respectarea principiilor de liberă concurenţă, eficacitate a utilizării fondurilor publice, transparenţă, tratament egal, excludere a cumulului, neretroactivitate şi cofinanţare.
„Consiliul Judeţean Suceava, ca autoritate finanţatoare, a elaborat Programul pentru acordarea de finanţări nerambursabile pentru anul 2024, precum şi documentaţia necesară pentru elaborarea şi prezentarea propunerii de proiecte, documente care trebuie aduse la cunoştinţa celor interesaţi, în condiţiile impuse de susnumita lege.Domeniile pentru care se acordă finanțări nerambursabile pentru anul 2024 sunt: asistenţă socială, programe, proiecte și acțiuni în domeniul cultural, activități de tineret, educație civică, sănătate publică, activități sportive și mediu”, a conchis Georghe Flutur.
Bai flutur tu nu ai fost in stare de ani de zile sa consulti societatea civila in diferite probleme grave, si acum cand se aproie funia de par tu vrei sa atragi societatea civila în procesul de dezvoltare economică şi socială a județului, care ar fi foarte importantă, este tarziu pentru un parvenit ca tine ghita flutur ! Voi nu intelegeti ca veti fi MATURATI la alegeri??? Cum sa te aleaga cetaenii pe tine un farsor, impostor si saltimbanc, un mincinos perfid, nu mai merge ghita cu OA CA CA – OA CA CA !!! deageaba ghita ai pupat mana lui Kavalek, omul CIA in Romania ! si ai adunat nu mai m,ult de 15 persoane pe esplanada la Suceava! Ai sacpat de Lungu care stia foarte multe de hotiile tale , dar Cretu va vorbi si procurorii tineri te vor salta ghita ! Poti sa te „imbolnavesti subit”” ghita si sa te retragi fara sa mai fii judecat !