Duminică, 12 noiembrie 2017, în jurul orei 18.00, în timp ce conducea autoturismul pe B-dul Bucovina, din orașul Gura Humorului, pe banda a doua, un tânăr de 23 de ani, din județul Vaslui, nu a acordat prioritate de trecere unui localnic de 63 de ani, angajat regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul pietonal semnalizat corespunzător, acroşându-l uşor.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns