Duminică, 29 aprilie, în jurul orei 12:30, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ana Ipătescu din municipiul Suceava, un bărbat de 42 de ani din municipiul Rădăuți, a surprins și accidentat pe un localnic de 58 de ani, angajat în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns