La data de 17 iulie 2025, Judecătoria Suceava a dispus, prin încheierea nr. 22/AUP, arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului M.V., în vârstă de 50 de ani, din comuna Horodniceni, județul Suceava. Măsura a fost luată la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Suceava.

Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul Penal, și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul Penal.

Potrivit anchetatorilor, la data de 13.07.2025, în jurul orei 08:00, M.V. a fost depistat conducând un autoturism Volkswagen Polo pe bulevardul Gavril Tudoraș din municipiul Suceava, având o alcoolemie de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără a avea dreptul de a conduce.

Infracțiuni repetate

M.V. nu este la prima abatere. Acesta se află în prezent în atenția organelor judiciare în alte două dosare penale:

  • În dosarul nr. 2174/139/P/2023, bărbatul a fost trimis în judecată pentru că, la data de 12.12.2023, a condus un autoturism pe DJ 209A, în localitatea Rotopănești, având o alcoolemie de 3,33 g/l și respectiv 3,25 g/l alcool în sânge.

  • În dosarul nr. 836/136/P/2025, inculpatul este judecat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, după ce la data de 26.05.2025 a fost oprit în trafic, având permisul suspendat și un rezultat de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Deși i s-a adus la cunoștință, în mod oficial, faptul că are interdicție de a conduce până la soluționarea cauzelor penale anterioare, M.V. a continuat să încalce legea.

Mai mult, la data de 28.05.2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de M.V., însă acesta a încălcat obligațiile impuse, motiv pentru care s-a luat decizia arestării preventive.

Mandatul de arestare emis pe numele său este valabil până la data de 15.08.2025. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.