Vineri, 10 aprilie, în jurul orelor 12.00 polițiști din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au oprit pentru control pe un drum comunal neclasificat din localitatea Marginea autovehiculul condus de un localnic de 56 de ani, care transporta material lemnos, lemn foc de esenţă fag.
Potrivit IPJ Suceava, întrucât valabilitatea avizului de însoțire prezentat de conducătorul auto era expirată din data de 16.10.2019, s-a cerut sprijinul specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, bărbatul de 56 de ani transporta în mod ilegal cantitatea de 7,84 mc. lemn de foc fag.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos, în valoare de 1.400 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.
Lasa un raspuns