Duminică, 30 august, Secția 12 Poliție Rurală Preutești a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie din com. Preutești, cu privire la faptul că și-a găsit soțul, în vârstă de 56 ani, din com. Preutești, decedat în drum.
În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul a plecat de la domiciliu în data de 29.08.2020, în jurul orei 22.00, cu intenția de a merge la barurile din localitate pentru a consuma băuturi alcoolice. În data de 30.08.2020, în jurul orei 07.30, soția l-a căutat în locuință, ocazie cu care a ieșit în drumul comunal și l-a văzut pe acesta decedat pe marginea șanțului în dreptul locuinței unui vecin și a sesizat organele abilitate prin SNUAU 112.
La fața locului s-a deplasat un echipaj SAJ care au aplicat manevre de resuscitare bărbatului, în urma cărora nu a răspuns, constatându-se decesul.
La examinarea cadavrului s-a constatat că acesta nu prezintă urme vizibile de violență. Membrii familiei decedatului au declarat faptul că acesta era consumator de băuturi alcoolice și nu sunt suspiciuni cu privire la cauzele morții. Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „ucidere din culpă”.
Lasa un raspuns