Un bărbat de 62 de ani a murit, în Mărășești, după ce roata unui camion care circula pe Drumul European 85 s-a desprins și l-a lovit în plin. Victima se afla pe terasa unui motel la momentul impactului.
„Prin apel 112 am fost sesizati cu privire la faptul că, pe DN2 E85, în localitatea Mărășești, un bărbat ar fi fost lovit de roata unui autocamion”, a transmis IPJ Vrancea.
Dacă varianta polițiștilor se confirmă, bărbatul a avut parte de un ghinion cumplit. Ar fi fost omorât de roata unui camion, în timp ce se afla pe terasa unui motel.
„Conform primelor date, din cauza unor defecțiuni tehnice, roata din spate a unui camion s-ar fi desprins și ar fi lovit un bărbat care se afla pe terasa unui motel”, au anunțat reprezentanții poliției.
Accident la Mărășești, nu s-a putut face nimic pentru victimă
Politistii rutieri și echipajul SAJ se află la fața locului.
Din nefericire, echipajul medical a constat decesului bărbatului în vârstă de 62 de ani.
Polițiștii vor continua cercetările pentru a afla toate circumstanțele care au dus la tragedie.
Sursa: Observatornews.ro
Lasa un raspuns