În cadrul studiului se găsesc două seturi de date culese de pe teren și analizate cu rigoarea științei de-atunci, unul despre dimensiunea craniului românilor și al doilea, mult mai elaborat, despre coeficientul lor de inteligență.
În ceea ce privește „dimensiunea craniului”, măsurătorile au fost făcute pe o populație de 143.857 de etnici români (bărbați, femei și copii) cu vârste între 3 și 100 de ani, din toate zonele țării până la nivel de județ și din ambele medii, rural și urban (luându-se în calcul însă locul în care s-a născut fiecare, la țară sau la oraș, și nu rezidența curentă), iar conform măsurătorilor, românii de-atunci se încadrau în tipul rasial numit „brahicefalic”, considerat de unii teoreticieni ca fiind „inferior”, deasupra lui aflându-se tipul „dolicocefalic” și „mezocefalic”. Sub tipul rasial brahicefalic se află cel numit „hiperbrahicefalic”.
Pentru măsurarea inteligenței, s-au folosit patru tipuri de teste, pe o populație de 50.817 etnici români, bărbați, femei și copii, cu vârste cuprinse între 10 și 44 de ani, din toate județele și din ambele medii, rural și urban.
Pe regiuni istorice în topul „inteligenței” se afla Banatul, urmat de Bucovina, Dobrogea, Moldova, Muntenia, Transilvania și Oltenia.
Dintre bărbați, cei mai inteligenți erau bucovinenii din mediul urban, cei mai rapizi în gândire erau țăranii bănățenii, cei mai „puțin inteligenți” bărbați erau muntenii de la oraș, iar cei mai înceți în gândire erau țăranii moldoveni.
Dintre femei, cele mai inteligente la nivelul țării erau ardelencele din mediul urban. De altfel acestea erau și singurele femei mai inteligente decât bărbații din aceeași provincie, în restul țării bărbații depășindu-le într-o măsură mai mică sau mai mare. Cele mai încete în gândire erau tot ardelencele dar cele de la țară în timp ce cele mai rapide erau bănățencele de la oraș. Cele mai puțin inteligente dintre femeile românce erau, conform studiului, muntencele de la țară.
Lasa un raspuns