Bărbatul care a organizat plimbarea pe râul Mureş, în urma căreia barca cu 12 persoane la bord s-a răsturnat, iar un copil a murit, este cercetat pentru ucidere din culpă şi a fost reţinut pentru 24 de ore. Ambarcaţiunea nu era înmatriculată, iar bărbatul nu avea nici certificat de conducător şi consumase alcool. Pompierii din Timiş şi Arad au reluat misiunea de căutare a celor patru persoane dispărute.
Barca răsturnată duminică seară în râul Mureş nu era înmatriculată, potrivit anchetatorilor. Cel care o conducea – un bărbat de 33 de ani – nu avea permis şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, informează IPJ Arad.
”În seara zilei de 30 aprilie, în jurul orei 20,40, un bărbat de 33 de ani, din Semlac, s-a deplasat de pe malul stâng al râului Mureş (Periam Port – judeţul Timiş) spre malul drept (judeţul Arad), în extravilanul localităţii Semlac, cu o barcă din lemn. În ambarcaţiune, din extravilanul localităţii Semlac, s-au îmbarcat 11 persoane (5 majore şi 6 minore), pentru a ajunge în Periam Port. La aproximativ 2-3 metri de mal, ambarcaţiunea s-a scufundat”, precizează luni sursa citată.
Pe parcursul nopţii, 3 echipaje de căutare-salvare din cadrul ISU Timiş şi alte 3 echipaje din cadrul ISU Arad au continuat misiunea la suprafaţa apei.
”În această dimineaţă, pompierii din Timiş au început deplasarea către locul evenimentului, pentru continuarea căutărilor cu forţe mărite. Un efectiv de 24 pompieri vor interveni cu: o autospecială de serviciu; 6 autospeciale de primă intervenţie şi comandă; un microbuz; 9 bărci; o ambulanţă SMURD; un echipaj cu 4 scafandri”, a transmis ISU Timiş.
De asemenea, pompierii din judeţul Arad au început deplasarea către locul evenimentului.
”Un efectiv de 15 pompieri vor interveni cu 4 autospeciale de primă intervenţie şi comandă, 4 bărci, şi un echipaj SMURD”, a mai precizat ISU Timiş.
Un copil de 3 ani a murit
În urma incidentului, a survenit decesul unui minor de 3 ani, din Semlac, în continuare fiind căutaţi un bărbat de 29 de ani, din Arad, un bărbat de 31 de ani, din Nădlac, şi doi copii din Nădlac.
Din cercetări a reieşit că bărbatul care conducea nu deţine certificat de conducător al ambarcaţiunii, iar barca nu este înmatriculată. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, potrivit Agerpres. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu propunerea luării de măsuri preventive.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Pompierii timişeni şi arădeni continuă luni căutarea celor patru persoane dispărute, scrie observatornews.ro.
Lasa un raspuns