Traian Băsescu, liderul PMP, vine cu noi declarații în privința controversatului subiect legat de recunoașterea căsătoriilor gay.

Invitat marți la TVR, fostul președinte reamintește românilor că nu au dreptul să abandoneze actuala formă de organizare și conceptualizare a familiei, o schimbare în acest sens modificând Costituția țării. Declarațiile însă vin în contradicția celor spuse în 2013, când, în calitate de șef al statului, Traian Băsescu se declara în favoarea căsătoriile gay.

„România nu are dreptul să abandoneze ideea că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat. Ceea ce nu înseamnă intoleranţă faţă de minorităţi sexuale. Este bine să modificăm Constituţia, dar nu numai pentru asta, pentru că această problemă la noi este rezolvată prin legi. Este bine să o modificăm, să punem şi Parlamentul de 300 de parlamentari, în acelaşi timp când scriem că familia este formată din femeie şi bărbat”, a argumentat acesta.

În decursul zilei de marți, Comisia juridică a adoptat în unanimitate raportul de admitere a inițiativei cetățenești privind modificarea Constituției, urmând ca modificarea legii fundmentale să se realizeze printr-un referendum național.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.