Moment de bucurie pentru suceveanul Petru Luhan, care se pregătește să îmbrace din nou costumul de mire, după ce a întâlnit-o pe Cristina Petcu, o tânără ambițioasă, ce a reușit să își impună un loc onorabil pe scara succesului, prin muncă.

Dacă la finalul anului trecut, cei doi au spus „DA” în fața ofițerului de stare civilă, ridicarea restricțiilor le-a permis tinerilor să pună la punct toate detaliile și pentru petrecerea de nuntă, ce se anunță a fi una grandioasă, cu invitați din toate colțurile țării, dar și din străinătate.

Aceasta va avea loc pe 8 mai 2022 și se va desfășura la Grand Hotel Marriot- București, fiind precedată de cununia religioasă ce va avea loc la Catedrala „Sf. Spiridon cel Nou”.

„Sunt foarte fericit, mai ales că soția mea Cristina este mult mai apropiată de sistemul meu de valori de bucovinean. Încă din copilărie, părinții mi-au transmis că Familia, Credința, Munca și Respectul sunt valori ce se scriu întotdeauna cu majuscule, iar împreună cu Dragostea formează fundamentul unei căsnicii.

Cristina este un om care, la fel ca mine, a evoluat singură, cu pași mărunți, cu greu, cu multe obstacole, dar a ajuns departe, acestea fiind motivele care au făcut să ne apreciem reciproc”, a declarat pentru SuceavaLive, Petru Luhan.

Fostul europarlamentar și administrator public al județului Suceava, de loc din comuna Frătăuții Vechi, este pregătit să le arate tuturor invitaților că o petrecere cu adevărat reușită are și energia și autenticitatea cântecului din Bucovina.

Drept urmare, Margareta Clipa este una dintre invitatele speciale de la petrecere.

„Va fi o petrecere cu multă muzică populară din Bucovina. De asemenea, și Loredana Groza tocmai ne-a confirmat prezența, așa că ne așteptăm la o petrecere reușită”, a mai spus Luhan.

Viorel Cataramă şi Adina Alberts sunt naşii de cununie ai celor doi tineri frumoşi.

Petru Constantin Luhan este  expert în accesarea de fonduri UE şi fost manager financiar al OMV Petrom şi Continental Automotive. În 2009, acesta a fost ales europarlamentar pe listele PDL fiind membru în Comisia pentru Dezvoltare Regională şi în delegaţia pentru relaţiile cu Elveţia şi Norvegia, la Comisia parlamentară mixtă UE-Islanda şi la Comisia parlamentară mixtă a Spaţiului Economic European (SEE), şi membru supleant al Comisiei pentru Afaceri Economice şi Monetare.

Cristina Petcu este director BRD la nivel național, iar de-a lungul timpului a activat în mai multe structuri internaționale. #SuceavaLIVE

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.