Luni, 23.09.2019, ora 20.45, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către H. Nicolae, de 21 ani, din comuna Vatra Moldoviței, cu privire la faptul că în jurul orei 20.30 a fost agresat de către un vecin, solicitând totodată şi intervenţia ambulanţei.

 Cu ocazia deplasării la faţa locului, în urma discuţiilor purtate cu persoana vătămată s-a stabilit faptul că în seara zilei de 23.09.2019, ora 20.30, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan, M. Marcel, de 33 ani, din aceeași localitate, l-a îmbrâncit şi împins pe H. Nicolae, care s-a dezechilibrat, provocându-i-se astfel leziuni la braţul drept.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD, care l-a preluat pe H. Nicolae, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În speţă polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.